Teoria psihologică dominantă care corespunde teoriilor consecințelor, sentimentelor și „binelui” este teoria dezvoltării empatiei a lui Martin Hoffman. Accentuează empirismul și emoția și este în primul rând de natură psihologică.

Martin Hoffman este unul dintre cei mai renumiți profesori de psihologie ai Universității din New York, care s-a angajat în trei decenii de studii și cercetări asupra dezvoltării morale și personale. În timp ce teoria lui Kohlberg pune accent pe raționamentul cognitiv în dezvoltarea morală, teoria lui Hoffman subliniază răspunsul afectiv, emotiv în dezvoltarea morală, inclusiv vinovăția și compasiunea, dar în special empatia și stresul empatic.

Sursa foto: Pinterest/ youngwifesguide

În cartea sa Empathy and Moral Development: Implications for Caring and Justice, Martin Hoffman precizează faptul că psihologii au obișnuit să definească empatia în două moduri: pe de o parte ca fiind conștientizarea cognitivă a stărilor interne ale altei persoane, adică gândurile, sentimentele, percepțiile și intențiile sale, iar pe de altă parte ca răspuns afectiv al unei alte persoane. Elementul central al teoriei lui Hoffman este apariția primejdiilor empatice ca răspuns la suferința altcuiva, în care:

1. empatia este asociată cu ajutorul;
2. suferința empatică precede ajutarea;
3. observatorii se simt mai bine după ce ajută.

Hoffman descrie două niveluri de dezvoltare a empatiei, imatură și matură, și etape diferite în cadrul fiecărui nivel. Cea mai înaltă etapă din teoria lui Hoffman este cea în care empatia se extinde “dincolo de situație”, în zone îndepărtate de aici și acum. În această etapă superioară, oamenii vor răspunde cu empatie la indivizi și grupuri îndepărtate de locația lor geografică, sau îndepărtați temporal, cum ar fi sclavii cu mult timp în urmă. S-ar putea spune, de asemenea, că „dincolo de situație” implică un răspuns al empatiei în situații precum ar fi depășirea rasismului, a tradițiilor sau a altor prejudecăți culturale.

Există o mulțime de dovezi empirice care dovedesc că empatia motivează ajustarea comportamentului. De asemenea, observatorii au suferință empatică mai intensă și se ajută mai repede atunci când victima manifestă mai multă durere sau nevoie sau când propria lor suferință este mai mare. Stresul empatic al observatorilor tinde să scadă mai repede și se simt mai bine atunci când se angajează în a ajuta pe ceilalți, decât când nu o fac.

Există motive evolutive pentru care empatia a fost necesară pentru supraviețuirea umană, fiind rezonabil să se considere că suferința empatică este un motiv moral și să se înțeleagă că natura umană nu este doar egoistă, așa cum s-a considerat mult timp în psihologia occidentală, ci include o
baza morală empatică prosocială.

Etapa de diferentiere între nivelele de dezvoltare a empatiei, de la cea imatură la cea matură, sau de la empatia neconștientizată la empatia conșientizată: Empatia pare să fie un răspuns simplu, prin care un bebeluș se simte în suferință atunci când observă un alt copil în suferință reală.

Cu toate acestea, când se vorbește despre empatie la observatorii maturi, complexitatea acesteia este mult modificată. Foarte important este că empatia la observatorii maturi include o conștientizare metacognitivă a sinelui și sunt conștienți de sentimentele lor empatice: se simt în suferință, dar știu că acesta este un răspuns la suferința altcuiva și au o idee despre cum se simte acea persoană. Ei au o idee despre cum s-ar simți dacă ar fi în situația victimei și știu că comportamentul exterior al victimei și expresia facială ar putea să nu reflecte modul în care se simte în interior. Mai mult decât atât, este posibil să facă legături spontane despre cauza situației în care se află victima, pe baza informațiilor disponibile. Toate acestea necesită o înțelegere cognitivă a lor înșiși și a altora, ca ființe separate, cu stări interioare independente, identități personale unice și condiții de viață diferite.