În cartea Supercreierul (2013), Deepak Chopra și Rudolph Tanzi fac referire la patru căi în care mintea umană funcționează, conform descrierii lui Satguru Sivaya Subramuniyaswami, în lucrarea sa Merging with Siva. Astfel ei au divizat funcțiile creierului uman în patru faze: instinctiv, emoțional, intelectual și intuitiv.

1. Faza instinctivă a creierului

Evoluția a început cu componenta instinctivă a creierului, reprezentată de așa-numitul “creier arhaic reptilian”. Hipotalamusul, alături de substanța reticulară din trunchiul cerebral și de formațiunile vechi ale rinencefalului, formează componenta cea mai primitivă a bazei neurobiologice a psihismului, acea componentă care filogenetic vine de la reptile, și care intervine doar în formele primare, profunde și animalice ale psihismului. Aceasta corespunde comportamentului care este programat de genomul uman în mod special pentru supraviețuire, furnizând impulsuri naturale ale corpului fizic care stau la baza motivațiilor biologice de auto- conservare a individului și de perpetuare a speciei, precum sunt foamea, setea și sexualitatea. (Bălăceanu-Stolnici, 2006)

De asemenea, condiționează nivelele de conștiență (alertă, veghe, somn), participă la generarea unor tensiuni emoționale primare, precum anxietatea, spaima, panica, agresivitatea, furia, determinând comportamentul uman instinctiv de a acorda atenție impulsurilor de teamă, ca și cum supraviețuirea ar depinde de asta.

2. Faza emoțională a creierului

Odată cu evoluția speciilor și cu apariția animalelor cu sânge cald, creierului reptilian i s-au adăugat noi formațiuni, care au condus la performanțe mai complexe și mai subtile. Aceste adaosuri constau în apariția sistemului limbic, care conferă vertebratelor un comportament mai expresiv, motivații mai rafinate, o capacitate mai mare de a învăța, amplificarea aspectelor primare de plăcere ale sistemului de răsplată, și o viață emoțională mai bogată.

Sistemul limbic reprezintă “creierul vieții noastre psihice profunde, a motivațiilor biologice și a tensiunilor emoționale bazale, iar prin hipocamp joacă un rol esențial în gestionarea memoriei și a proceselor de învățare” (Bălăceanu-Stolnici, 2006, p.329). Astfel, se dovedește că centrul emoțiilor se află în “creierul limbic”.

3. Faza intelectuală a creierului

Tot Constantin Bălăceanu-Stolnici spunea că “în evoluția filogenetică a sistemului nervos, cel mai mare câștig a fost realizarea scoarței cerebrale, una din cele mai extraordinare “invenții” ale Naturii” (2006, p. 331).

Mamiferele sunt sigurele ființe care dispun de scoarță cerebrală, formată dintr-un înveliș de substanță cenușie, alcătuit din straturi de neuroni suprapuși, care acoperă substanța albă a celor două emisfere cerebrale. La mamiferele inferioare, scoarța cerebrală este distribuită pe o suprafață relativ restrânsă, și are aspect neted, în timp ce la specia umană scoarța atinge gradul maxim de dezvoltare, fiind străbătută de șanțuri care o împart în circumvoluțiuni. Acest aspect ondulat este specific omului, scoarța cerebrală umană fiind împărțită în 52 de arii, după modelul Broadmann din 1907. Datorită acestui aspect, omul este singura ființă înzestrată cu darul rațiunii, al judecății, cu limbaj articulat și cu inteligență cognitivă.

La om, acest substrat înzestrat cu funcțiile superioare ale gândirii se numește neocortex, iar el formează 90% din întregul cortex.

4. Faza intuitivă a creierului

Componentă de bază a fluxului conștienței, gândirea propriu-zisă stă la baza activității cognitive. Grație acesteia, se realizează o imagine coerentă a lumii și a propriei persoane, iar în cursul acesteia se realizează un sistem de rezolvare a problemelor în urma cunoașterii. Cea mai simplă formă de cunoaștere este cea non-rațională, în care nu intervin procesele gândirii logice, specifice omului, fiind forma primordială a cunoașterii. În această formă de cunoaștere se încadrează intuiția, care implică participarea unor structuri cerebrale specializate în executarea de operații și procese complexe. Ea permite construirea unor scenarii existențiale, însă fără a interveni raționamentul (Bălăceanu-Stolnici, 2006).

Chopra și Tenzi susțin că “nimeni n-a reușit sa localizeze structura din creier care susține intuiția și mulți specialiști în neuroștiință ar prefera sa ascundă această chestiune. Nu e convenabil pentru cercetările legate de creier să admită că Dumnezeu nu se vede, de fapt, în neuroni și nici în artă, muzică, simțul frumuseții și al adevărului, alături de multe dintre experiențele pe care le prețuim cel mai mult. Totuși, dat fiind că aceste experiențe au fost prețuite încă din zorii civilizației” (2013, p. 132), au fost incluse în schema de alcătuire din patru parți a funcțiilor creierului.

Acest lucru este împărtășit și de înțelepți precum Osho, Dalai Lama, care afirmă că dacă vrem să descifrăm creierul la toate nivelurile conștiinței, de la reacțiile instinctive pre- programate la viziunile învățătorilor iluminați care schimbă lumea, este necesar să acceptăm că intuiția nu poate fi explicată științific, și ar trebui înțeles că “o realitate superioară poate penetra o realitate inferioară, dar nu și invers. Așa că intuiția poate penetra intelectul, pentru că ea este superioară.” (Osho, 2014)

Osho este cel care spune despre inteligența cognitivă că este necesară cunoașterii, este indispensabilă cercetării și științei, însă ea este limitată, în timp ce inteligența inimii crește dumnezeirea și viața, inima fiind centrul, iar capul fiind periferia. Comoara intuiției, precizează el, se află adânc înrădăcinată în inimă, și depășește barierele cunoașterii, călătorind fără vreun vehicul organic.