Creierul regrupează regiuni cu caracteristici diferite, fiecare având un rol specific în gândire și în comportament.

La fel de important precum este a înțelege structura și funcționarea creierului, este necesară înțelegerea comportamentului uman dintr-o perspectivă neurală. Prin comportament se înțelege orice acțiune a corpului sau a minții umane. Astfel, toate aspectele experienței umane, cum ar fi răspunsurile emoționale, atenția sau intenția, sunt definite ca fiind comportamente, iar din perspectivă neurală, toate acestea sunt produsul activității cerebrale, care depinde la rândul ei de structura creierului.

Știința relatează trei componente majore care sunt subiacente bazelor neuronale ale empatiei și urmăresc posibila relație a empatiei cu compasiunea și comportamentul ajutător – helping behavior. Aceste componente principale includ procese de simulare perceptive și motorii timpurii și rapide, simulare afectivă și procesare cognitivă mai lentă (Mascaro, Darcher, Negi și Raison, 2015). În plus față de aceste procese de bază, empatia poate necesita o distincție de sine și o reglare a emoțiilor.

Sursa foto: Pinterest / medium.com

Pe baza anatomiei comparative, neurochimiei și teoriei evolutive, MacLean (1970) propune că atât dovezile neuronale cât și cele comportamentale sugerează existența a trei tipuri de sisteme în creierul mamiferelor. MacLean distinge în creier trei structuri:

1. creierul protoreptilian – este format din partea superioară a măduvei spinării și părți alecreierului mijlociu, diencefal și ganglionii bazali;
2. creierul paleomammalian – se corelează cu sistemul limbic;
3. creierul neomammalian – este considerat a fi format din structurile neocorticale. Abordarea creierului triunic este semnificativă, deoarece oferă un model pentru raportarea datelor comportamentale cu sisteme anatomice mai mult sau mai puțin specifice. În mod particular, modelul triunic al creierului merită o considerație serioasă ca o metaforă pentru structurile ierarhice ale creierului, în ceea ce privește comportamentul.

Această teorie a împărțirii creierului în trei componente este susținută și de Isaacson (1974). În capitolul final al cărții sale The Limbic System, el distinge următoarele trei tipuri de sisteme: Graven Image, Lethe și Guru. După părerea sa, aceste trei diviziuni trebuie considerate ca fiind speculative, deoarece nu se cunosc animale cu un creier protoreptilian pur sau paleomammilian.

1. Creierul protoreptilian

MacLean consideră creierul protoreptilian ca fiind responsabil pentru comportamentele instinctive și bine instruite bazate pe învățarea ancestrală și amintirile ancestrale. Acesta joacă un rol crucial în stabilirea teritoriilor de origine, găsirea adăpostului, vânătoare, împerechere, reproducere și alte activități necesare supraviețuirii.

Graven Image este în acord cu creierul protoreptilian al lui MacLean.

2. Creierul paleomammalian

Creierul paleomammalian sau limbic este considerat ca fiind primul pas al naturii către furnizarea conștiinței de sine. Se presupune că joacă un rol de bază în integrarea expresiei emoționale, din cauza conexiunilor sale puternice cu hipotalamusul. Pentru MacLean, creierul paleomammalian este încă un „creier visceral” (MacLean, 1949, 1955). Este ierarhic superior și are capacitatea de a trece peste baza ancestrală a comportamentului regăsit în creierul protoreptilian. Toate amintirile, în opinia lui MacLean, depind de un amestec de informații din lumea interioară și cea exterioară. Se presupune că acest amestec apare în hipocamp, care primește „informații interne” din zona septală și „informații externe” din sistemele senzoriale care se proiectează către zonele corticale de tranziție din apropiere (MacLean, 1972).

Potrivit lui Isaacson (1974), sistemul limbic – Lethe, râul uitării – acționează pentru a produce uitare prin inhibarea amintirilor antice ale creierului protoreptilian. Isaacson consideră că sistemul limbic este practic cel care reglează, mai ales în mod inhibitor, amintirile din creierului reptilian. Sistemul limbic este responsabil de suprimarea secvențelor comportamentale învățate anterior. Oferă baza uitării amintirilor antice, a imaginilor cioplite și deschide calea către noi asocieri temporare. Stimularea sistemului limbic produce adesea o suprimare a comportamentelor în desfășurare. Leziunile din cadrul sistemului limbic pot produce o intensificare a activităților în sistemele reprezentative pentru activitățile creierului protoreptilian.

3. Creierul neomammalian

Rolul neocortexului nu este discutat foarte mult în scrierile lui MacLean. El pare să considere că este responsabil pentru analiza “la rece” (non-emoțională) și cu granulație fină a mediului extern. Funcționează „nestingherit de semnalele și zgomotul generat în lumea internă”. Abilitatea sa de diferențiere este accentuată și se crede că are tendința de a împărți lucrurile în entități din ce în ce mai mici (MacLean, 1970).

Zonele motorii primare ale neocortexului impun un sistem de conducere rapidă, care controlează activitatea motorie fină a extremităților pe un aparat motor rezonabil eficient, aflat în mare parte în regiunile subcorticale și în ramificațiile creierului (Isaacson, 1974).

Neocortexul pare a fi capabil în special de procesarea rapidă și eficientă a informațiilor, care are multe detalii fine. Contribuțiile sale ajustative sunt cele care necesită o delicatețe dincolo de capacitățile centrelor inferioare. Oferă omului cel mai înalt standard de abilități motorii care este atins, exemplificat în arta vorbirii sau în dezvoltarea mișcărilor fine ale degetelor. În doar o secundă, omul poate efectua până la 32 de flexiuni sau extensii consecutive diferite, folosind toate cele zece degete, în timp ce cântă la pian (Zülch, 1975).

Caracteristica principală care distinge omul de celelalte animale este limbajul articulat. Această capacitate este legată de anumite regiuni din emisfera stângă, care oferă omului posibilitatea de a trece peste cerințele lumii sale interne și a celor din lumea exterioară. Direct sau indirect, neocortexul suprimă obiceiurile sau amintirile trecutului. Neocortexul privește spre viitor. Ca un Guru, pledează să renunțe la obiceiurile vechi, să renunțe la păcatul „atașamentului” excesiv față de trecut (Isaacson, 1974).