Tulburarea bipolară este definită ca o afecțiune psihică cu episoade alternative depresive, maniacale sau hipomaniacale. Se descriu două tipuri de tulburare bipolară și anume tulburare bipolară de tipul I, descrisă în secolul XIX ca tulburarea maniaco-depresivă sau psihoza depresivă, mai exact pacientul prezintă episoade maniacale și depresive cu sau fărăelemente psihotice și tulburare bipolară de tipul II, în care pacientul este mai mult timp deprimat, cu episoade hipomaniacale și instabilitate crescută a dispoziției.

Tulburarea bipolară este una dintre cele mai prezente afecțiuni afective la nivel mondial și afectează nu numai pacienții individuali, ci și familia acestora și societatea, punând o povară grea asupra sănătății mintale, dar și a altor servicii sociale (Judd, Akiskal, Schettler, Endicott, Leon, Solomon, Coryell, Maser, și Keller, 2005). Pacienții cu tulburări bipolare prezintă dizabilități în funcționarea socială și ocupațională, și ca urmare au mai puține interacțiuni sociale. De asemenea, acești pacienți au prezentat deficiențe de identificare a emoției, indiferent de gravitatea bolii, un deficit prezent și față de rudele de gradul I, ceea ce indică un potențial endofenotip pentru tulburarea bipolară (Cusi, Nazarov, Holshausen, Macqueen și McKinnon, 2012). În plus, pacienții cu severitate variabilă a bolii au demonstrat deficite de mentalizare (Kerr, Dunbar și Bentall, 2003). Aceste observații ilustrează faptul că pacienții cu tulburare bipolară nu sunt capabili să înțeleagă și să atribuie stările mentale ale altora, ceea ce ar putea sta la baza deficitului de empatie.

Sursa foto: Pinterest / Verywell Health

Pe baza unui test utilizat pe scară largă pentru evaluarea empatiei, pacienții cu tulburare bipolară au avut scoruri mai scăzute în inventarul de temperament și caracter, și în cel de preluare a perspectivei, și scoruri mai mari de stres personal în Indexul de Reactivitate Interpersonală, comparativ cu pacienții sănătoși (Shamay-Tsoory, Harari, Szepsenwol și Levkovitz, 2009). De asemenea, mecanismele neuronale ale empatiei au fost explorate în studii funcționale de rezonanță magnetică axate pe empatia durerii, care în mod normal activează regiunile insulei anterioare și cortexul cingular anterior (Lamm, Decety și Singer, 2011). Mai mult decât atât, prelucrarea neurală a empatiei durerii poate fi modulată prin implicarea într-o sarcină cognitivă. Mecanismele neuronale ale empatiei durerii pot fi împărțite în două faze temporale, o fază emoțională timpurie activată automat prin percepția celorlalți în durere și o fază cognitivă târzie care poate fi modulată la nivel conștient (Fan și Han, 2008).

În cadrul acestor studii, pacienții cu tulburare bipolară au prezentat disfuncții în procesarea și reglarea emoțională, care au fost asociate cu anomalii în rețeaua neuroanatomică frontolimbică (Townsend și Alrshuler, 2012), și s-au constatat perturbări funcționale în amigdală, cortexul insular și cortexul cingular anterior. Rezultatele obținute în urma acestor investigații stau la baza argumentării deficitelor de empatie a durerii la pacienții cu tulburare bipolară, prin comparație cu studiile realizate pe oameni sănătoși.