Pășim ca pe cioburi fine de cristal.

Nu știm când vom ajunge, unde.

Ne facem planuri pe termen lung, ne imaginăm cum vom arăta peste 5 ani, unde vedem business-ul ajuns. Ce garanție avem că vom prinde acele zile?

Trăim cu visul zilei de mâine, uitând garanția clipei de acum.

De când o am pe ea, am învățat să simt și să văd altfel viața. Să o apreciez mai mult, să fiu mai atentă.

De când am aflat cât de ușor se poate pierde chiar și un copil, am devenit conștientă de faptul că tot ceea ce suntem este doar voia lui Dumnezeu, și-am început să mă predau, încet, încet, în mâinile Lui. Știu că doar El are grijă de noi cu adevărat!

Astăzi de dimineață am întâlnit un om din Iași. Voia să își vândă vacile și utilajele agricole pentru a face rost de bani. Bani cu care să încerce să cumpere viața nepotului lui, mult prea mic.

Știu cum se simte! Știu cum este să-ți dorești să dormi chiar și într-un sac de gunoi, dar să-ți fie copilul sănătos! Știu cum e să ai puterea să renunti la tot!

Dar vezi cum e?

Ajungi să-ți dai seama de cât de lipsite de importanță sunt lucrurile, doar în momentul în care cea mai dragă ființă ar putea pleca. Atunci, ca să nu pierdem omul, am da toate lucrurile.

Așa cum nici atunci, în cea mai mare criză a vieții, ele nu ne-ar fi de niciun folos, nu ne sunt nici în celelalte zile. Doar ne folosim de ele, ne ajutăm într-un fel sau altul… Dar ceea ce contează este omul, copilul, mama, sufletul viu de lângă tine!

Și văzând asta, amintindu-mi cu durere de perioada mea de acest fel, am avut din nou sclipirea gandului: la ce-mi folosesc toate câte am, dacă n-am liniște?

Mă poticnesc uneori în răutăți ce ne-nconjoară pe noi toți. Mă împiedic de unele, le bag în buzunar, și ele devin ale mele.

Cât de mult mi-aș dori să pot trece peste toate așa cum trec peste o parte din ele.

Trăiesc uneori într-o lume a oamenilor ce consideră spiritualitatea respirație conștientă, chiar dacă au uitat de numele Maicii Domnului de ani de zile.

…

Zi de zi mă rog să fiu cu-n pic mai bună decât am fost ieri. Uneori îmi iese. Alteori nu. Alteori cad, cad rău și mă lovesc la genunchi. Ba nu, la suflet.

Când ii scapă bunătatea din vedere, sufletul doare. Genunchii n-au nimic.

Mă-ndrept spre un alt loc, unde să învăț să îi ajut pe alții.

Astăzi învăț lucruri pe care le-am mai învățat și în trecut. Dar de la alții. Acum repet. E bine sa repetăm zi de zi bunătatea!

Din grijă pentru oameni, mereu nădăjduiesc să învăț și să le fiu în cât mai mukte nevoie de folos.

Astăzi este doar despre trup!

Este despre salvare!

Este despre viață!

Este despre urgențe!

Astăzi învăț din nou…