Iată un mesaj pe care algoritmii nu l-au afișat nici măcar unui cititor.
O fi oare din cauză că ar putea să îmi scadă rating-ul? Nu-mi pasă!
O fi din cauză că am sau nu dreptate?
Este nevoie ca cineva să aibă dreptate, într-o situație ca asta?
Iată așadar, știrea despre care cei care sunteți posesori de televizor deja știți, și părerea mea de părerolog stricat la cap în legătură cu subiectul discuției:
Mare tam-tam am aflat că a fost zilele astea pe la noi prin țară, și mulți părerologi, asemenea mie, și-au dat cu părerea.
Eu nu am TV în casă. Nici aparat electric, nici cablu care să aducă știrile pe fir la ecran.
Dar gasiși și io, ca tot omu’ cu enternet, această știre! Despre care mai citisem, printre altele, la oameni din zona Moldovei.
Așadar, iată cum văd eu treaba, dacă stăm să gândim nițel și cu inima aia iubitoare, de mamă, ci nu doar cu ceea ce ni se bagă pe gât la știri.
BOR (Biserica Ortodoxa Romana) este de acord cu donarea de organe, ci nu cu prelevarea lor.
Păi când donăm, suntem vii, în toate capacitățile mintale și facultățile intelectuale (cei care le avem), și decidem ce organ vom dona și cui. Spre exemplu, dacă fratele lui Azorel are nevoie de un rinichi, căci el are ambii rinichi bolnavi vai mama lui, și riscă să moară, că nici dializa nu îl mai salvează, atunci soția lui Grivei, care este compatibilă cu el, îi donează cu iubire și asumare un rinichi sănătos. Și astfel vor fi și rinichi-pereche, nu doar suflete-pereche.
Când vorbim despre prelevarea de organe, acest proces presupune ca Grivei e deja în moarte clinică, în moarte cerebrală sau mai știu eu ce tip de moarte. Adică bietul om cu nume de cățel trăiește pentru că îl ajută aparatele. Dacă s-ar lua curentul, Grivei s-ar face îngeraș. Dar există șanse ca Grivei să își revină. De obicei printr-o minune, dar eu personal cred în ele.
Însemnă că omul este încă viu, cu organele funcționale, în momentul în care el intră în operație pentru a-i fi luate organele utile altor pacienți. După operație, resturile trupești ale omului nu vor mai fi conectate la aparate, că oricum nu mai are mare lucru în el, și nu mai consumă curent degeaba spitalul. Clar nu prea mai are cu ce să trăiască!
Astfel, în operație intră un om viu, care are creierul grav afectat, dar care de la gât în jos funcționează brici. Și familia, sub indemnul medicilor, sub presiunea societății, și de mila altor copii care așteaptă să le fie salvată viața, spun cu seninătate:
„Da, domne! Le donăm. Licitație să fie!”
Păi ce părinte în lumea asta, cu speranța de a-și vedea copilul cu ochii deschiși din nou, chiar și legumă de ar fi, și-ar asuma un astfel de fapt: să aprobe a-i fi dus copilul viu în sala de operație, unde să fie măcelărit și împărțit în zeci de bucăți, eficiente și salvatoare pentru alte vieți, dar sa nu uităm :la întrarea în sala de operații, copilul era efectiv viu!
Păi nu e asta ucidere din culpă? Nu e asta curmarea vieții? Nu e asta eutanasiere?
Dacă pacientul în cauză are mai mulți ani decât un adolescent, și a declarat la o bere cu băieții sau la o cafea cu fetele că dacă ar fi sa se întâmple asta, el este de acord să fie sacrificat, împărțit și donat, atunci da! Jos pălăria! Și eu as face asta după ce aș vedea-o pe fi-mea mare!
Dar a sacrifica un copil pentru care mama lui încă mai speră, care a ajuns la spital înecat… Este greu și nedrept a judeca mama acestui copil, și a altor mame ca ea.
Cunosc mamă care era pe cale să își sacrifice copilul, și acesta i-a dat un semn, o simplă mișcare de trup, și a făcut-o să se răzgândească. Nu i-a luat viața copilului ei cu propriul cuvânt.
Și dacă tot este să aruncați cu pietre în mine acum, de ce judecăm o mamă care a vrut să își vadă copilul din nou bine, cu nădejde în Dumnezeu, de ce judecăm o mamă care nu își ucide copilul cu propria ei voie-nevoie?
Dar de ce nu mai judecăm un tânăr care se sinucide, când dacă tot vrea să scape de viață, ar putea să meargă de bună voie și să se auto-doneze? Ar scăpa și de viața care nu îi mai este folositoare, și din sinucigaș ar deveni erou!
Dacă Bunul Dumnezeu a îngăduit să îi ia copilul femeii, lăsând-o cu sufletul gol și pustiu, credeți că de vinovăția suplimentară de a fi responsabilizată și pentru moartea celorlalți trei copii are ea nevoie?
Singura șansă la viață pentru ceilalți copii ar fi fost tocmai copila ei?
Sigur și alte accidente au avut loc. Povara a picat doar pe umerii acesteia!
Și voci răsunătoare, unele chiar de-ale bisericii, din păcate, trâmbițează contra alegerii ei, contra duhovnicului și contra întregului sistem creștin ortodox român!
Înainte de a judeca acea mamă, înainte de a vă lăsa urechile slobode ca să audă și mintea și mai slobodă, ca să ia totul cum îi e servit, puneți-vă în locul mamei, și pe copilul vostru puneți-l în locul copilei ei! Dar gândiți real la imaginea asta! Altfel trișați!
O mai judecați pentru alegerea făcută?
Voi ați împărți copilul a cărui inimă încă bate în piept?
Imaginați-vă propriul corp, la ușa sălii de operații, cum își vede copilul întreg ducându-se, pentru a se întoarce o scoveargă fără conținut, fără organe, pe care să o duci la groapă!
Cred ca am fost destul de malefică, și sper să vă fi convins cu asta că nu este chiar de dat cu pietre în biata femeie!
Mai bine am tăcea și am lăsa suferința să se cuibărească în inima fiecăreia dintre cele 4 mame, în timp ce noi am ruga-o pe Maica Domnului să le aline și să le mângâie, căci și ea a fost o mamă ce și-a văzut Fiul mort. Ea știe ce simt acele mame!
Nu mai judecați înainte de a perpeli bine situația pe toate părțile.
Nu mai judecați înainte de a vă pune pe voi în pielea inculpatului!
Nu mai judecați și atât!
Fiți mai buni!
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru de psihologie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea lor.
