Am o cutiuță mică cu câteva inele de argint pe care mi le-am cumpărat prin liceu, dar pe care nu le mai pot purta pentru că sunt mai slabă cu vreo 10 kg decât eram atunci. Și câteva perechi de cercei, tot de argint, pe care i-am primit cadou cu diferite ocazii, tot pe la începutul tinereții… sau pe la sfârșitul ei. Că așa scurtă a fost…
Apoi, mi-a oferit și soțul vreo 2 bijuterii. Cele mai delicate, finuțe și mititele bijuterii pe care le putem găsi în magazine. Mă bucur că s-a adaptat gusturilor mele, și că a observat că pentru mine discreția este un „must have”.
Apoi, după ce a observat el că eu port bijuterii doar în noaptea de Revelion, și asta dacă nu am copil la sân, a încetat să mai cumpere.
A trecut la cărți, că a observat că de astea sunt mai încântată, că nu îmi provoacă o anxietate că aș pierde, strica, rupe vreuna, și că le și port peste tot, că țin mereu gențile îndesate, că le iau și în vacanțe cu mine, că le port și prin bucătărie dacă amestec în ceva timp îndelungat, că îi povestesc și #bulgărașdedragoste despre ele și despre valoare lor, și… S-a prins și că – s mai ieftine decât bijuteriile, că tot vorbeam de valoare.
Așa se face că am ajuns în punctul în care, atunci când am câte o întâlnire importantă, dragul meu soț îmi amintește să pun măcar o pereche de cercei, că am și sunt frumoși și îmi stă bine… Altfel, aș uita complet!
Iar când plecăm pe undeva, mai ales în vacanțe de mai multe zile, mă întreabă dacă am timp să citesc toate cărțile pe care le-am luat!
-Nu, n-am! Dar dacă o să am chef să citesc altceva decât iau, dacă iau doar una? Lasă măcar trei, ca să am câte una pentru orice stare. Și una de rugăciuni, că asta ne trebuie!
Răsuflă puțin bosumflat, și cară bagaje grele la mașină. Umflă din umeri, și știe că avem o bibliotecă de cărți călătoare! Îl ador! El pe mine m-ar strânge de gât, uneori… În rest și el mă iubește!
Zilele trecute am avut un moment de conștientizare!
Am mers la bunica mea! În gardul de peste drum am găsit floricele pentru mărgele. O bucurie! M-am agățat de gard și-am rupt o ramură. Am dus-o acasă cu multă bucurie și cu și mai mult entuziasm și neastâmpăr din partea #bulgărașdedragoste. I-am spus că urmează să facem mărgele din ele, și era așa veselă… Nici ea nu are bijuterii. Și când prinde, tare se bucură de ele. Ea e mai feminină decât mine.
Ajunși acasă, prinde copila mea un castron de plastic din bucătărie, iese cu el în curte și se pune pe cules de floricele roșii. În scurt timp a cerut și ajutor. Tati s-a alăturat procesului de creație, căci așa începe confecționarea de bijuterii, cu adunarea de ramuri din copaci cu flori roșii de margele.
Ce știe el?
Credea că e nevoie de mineri care sapă după metale și pietre prețioase!
Nu, bijuteriile cresc în gard!
Au terminat de adunat floricelele, iar Bibi a adus ață.
Și mă apuc să îi povestesc minunii mele despre faptul că atunci când eram mică, tatăl meu – un alt înger plecat la Doamne-Doamne, îmi făcea în fiecare toamnă coliere din flori roșii ca acestea.
Tati băga florile pe ață, fata privea cu uimire cum se zămislește un colier, iar eu continuam să spun povești din amintiri.
În câteva minute, colierul era gata. Au urmat o brățară pentru mână, una pentru picior, și încă vreo câteva floricele ramase în castron.
Era mândră fata mea, se bucura de colier. Și eu pe lângă ea.
Astăzi, tatăl ei face pentru ea ceea ce făcea tatăl meu pentru mine.
Ducem împreună tradițiile de familie și activitățile din copilărie mai departe.
Ne sprijinim reciproc și dăm viață licăririlor de emoție ce stau adânc ascunse în suflete, de pe vremea când eram copii.
O lacrimă licărea și ea în colțul ochiului.
Dincolo de un nor pufos de toamnă este sufletul unui tată bucuros să-și vadă ginerele pe care nu îl cunoaște, cum își crește copila cu aceeași simplitate, bunătate și timp dedicat colecției de amintiri.
Tatăl meu sigur petrece cu îngerii și fac și ei coliere în anotimpul frunzelor uscate.
Probabil că în Rai nu se ofilesc.
Astfel, am realizat ca prin poveste, că probabil acesta este motivul pentru care eu nu am niciun atașament sau interes față de bijuteriile mai scumpe.
Pentru că bijuteriile cu adevărat valoroase sunt acelea care au lăsat amintiri.
Pentru că ele se ofilesc în câteva zile, și trebuiesc aruncate.
Pentru că ele creează speranța unui nou an, cu o nouă toamnă, într-un viitor care să ne aducă din nou împreună, făcând un nou colier. An de an. Eu fac deja de 3 decenii.
Pentru că nu provoacă la testament și moștenire, ci la prețuirea amintirilor și a omului care le-a făcut pentru prima dată în viața copilului.
Pentru că duc mai departe o poveste, o tradiție, o amintire.
Pentru că cel dintâi creator al lor se bucură că această datină, acest gest naiv, rezistă în timp și trece peste bariera morții… A morții omului ce a făcut colierul, și a morții colierului.
Pentru că noi iubim obiceiurile de familie, oamenii care le-au născocit, și timpul petrecut împreună.
Pentru că tatăl meu m-a învățat despre autenticitate, fără a pronunța vreodată acest cuvânt!
Iubesc colierul din flori.
Iubesc copila mea bucuroasă să îl poarte.
Iubesc faptul că astfel de lucrușoare ne învață despre simplitate.
Iubesc că astfel de bijuterii ne învață că obiectele sunt trecătoare prin viața noastră, și că este bine să le folosim cu drag, după care să le dăm drumul, fără a ne atașa de ele.
Iubesc amintirea tatălui meu.
Iubesc felul în care mi-a scris amintirile cu el adânc în suflet.
Iubesc felul în care #bulgărașdedragoste primește poveștile despre bunicul ei.
Iubesc. Pentru că tata m-a învățat să iubesc!
Și plâng.
Pentru că mi-e dor.
Și pentru că și el plângea, cu ochii lui albaștri.
Rar. Și simplu. Smerit. Și Bun.
Mulțumesc, tata, pentru ani de zile de coliere din flori și dragoste!
#povestidinamintiri
#traditiidefamilie
#obiceiurivechidefamilie
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru de psihologie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea lor.
