Întotdeauna am fost o femeie care nu am avut prea mari așteptări din partea oamenilor, în general. Am înțeles întotdeauna că indiferent de meserie, de pregătire, și omul acela este tot om, și poate avea zile mai proaste, poate avea emoții care să îl transforme în persoana care ne-ar putea fi antipatică nouă.
Ei bine, nu același lucru îl simt când vine vorba de medici. La ei, dragii, nu prea merge cu ziua proastă și operația ratată, că e nasol. Pentru ei, fiecare zi, cu suferințe sau fără, trebuie să fie o reușită! Am crescut pe lângă o mamă bolnavă, l-am pierdut pe tata, am trecut prin operații și intervenții serioase, ținându-mi mama de mână, și mereu am avut binecuvântarea de a fi fost îngrijită de medici de toată nădejdea.
Acum, că devenisem o femeie gravidă, auzeam pe la mămici tot felul de pretenții… Mă rog, implor a nu mi se sări în cap, dar a avea pretenția de la un medic, femeie sau bărbat, în spital de stat sau particular, să vină la orice oră din zi sau din noapte, la care mi se rupe mie apa și îmi încep contracțiile alea puternice, ca să mă asiste la naștere, mi se pare un act sau o cerere barbară din partea mea.
Păi cum așa?
Pentru că și medicul ăla este OM! Și el are nevoie de somn, de odihnă, spre exemplu, ca să poată funcționa în parametri normali a doua zi și să facă față solicitărilor. Eu știu că și-a ales meseria asta și că trebuie să fie dedicat oamenilor care au nevoie de ei, dar nici să exagerăm cu asta!
Pentru că dacă ar fi așa, înseamnă că medicul acela nu ar avea voie să își mai ia concediu vreodată în viață.
Înseamnă că dacă îți alegi medicul în funcție de concediul lui, iar tu naști prematur, când el e tocmai în concediul stabilit cu 2 luni înainte ca ție să îți vină sorocul, vei naște singură, acasă, abandonată de medic, nu?
Ei bine, pentru aceste așteptări care pe mine mă surprindeau, din partea mămicilor, am întocmit o listă cu adevăratele necesități, cu adevăratele nevoi pe care EU le aveam, și în consecință am ales medicul.
Iată așadar, care au fost cele mai importante aspecte de care am ținut cont:
Pornind de la ideea că și medicul e OM, și că are o familie, are dreptul la odihnă – fie somn pe timp de noapte, când nu e de gardă, fie concediu de odihnă – am avut ca standard de bază a monitoriza sarcina și a naște la spital de stat, astfel încât să fiu în siguranță dacă se întâmplă ca medicul meu să nu mă poată însoți la naștere.
Îmi și imaginam un medic dedicat, care vine într-o sâmbătă dimineață val-vârtej la spital, ca să o ajute pe prințesa neamului românesc să nască, și se împiedică pe scări, și-și rupe ăsta tibia. Ce ar putea face? Ce aș putea face? Să mă supăr pe el că nu mă asistă la naștere, când el din vina mea a ajuns acolo? Și cu astfel de justificări și scenarii, mi-am potolit setea care părea să apară după ce toate mămicile din jur făceau ochii mari, și întrebau precum Ducessa din desene animate: „Cum, să te urmărească 9 luni și să lipsească tocmai la naștere?” Dar ce e, dragă, ăsta? Un maraton, și lipsește tocmai la oferirea trofeului?
Când am discutat despre evaluarea sarcinii cu prima doctoriță la care am fost, mi-a spus că în spital doar se naște, dar controalele se fac la cabinetul privat, căci spitalul este destul de aglomerat, și mai bine e la privat. Nu era mare scofală, că o consultație era 80 de lei. Dar doamna doctor voia un la 2-3 săptămâni. Am auzit frecvent despre această modă, căci ecograful nu afectează copilul.
Măi mămicilor drage, nu afectează ecograful copilul, în sensul că nu îl radiază, nu emite unde nu-știu-de-care, dar ultrasunetele pe care le emite ca să poată forma imaginea pe baza lor, sâcâie bebelușul.
Astfel că, mergând la cel mai drag medic obstetrician al sufletului meu, acesta mi-a zis că o dată la o lună, sau mai rar, va trebui să fac niște analize de sânge, inclusiv biochimia, ca să știu dacă iau sau nu pastile. Asta pentru că sarcina nu este despre a lua vitamine cu pumnul, ci despre a mă hrăni sănătos.
Mai mult, mi-a explicat clar că el nu are timp de întâlniri la cabinetul privat, căci stă destule ore pe zi în spital, și are acasă copii cu care vrea să petreacă timp. Bingo! Ăsta e, iubește copiii, deci petrece timp cu ei! Bravo lui! Am convenit că întâlnirile vor avea loc la spital, întotdeauna la nevoie, și ocazional pentru evaluare. Este adevărat, am avut o sarcină ușoară, deloc toxică, ce nu ne-a creat probleme niciunuia dintre noi.
Dar același medic a operat femeie gravidă pentru a-i scoate fibrom ce creștea mai mare decât fătul, și pentru a-i salva sarcina. Același medic a ajutat zeci de mame să nască natural după 2 sau 3 cezariene. Același medic a încurajat gravida să nu facă chimioterapie în sarcină, ca să nu afecteze copilul, încurajând-o să se hrănească sănătos, să se îngrijească și să spere , să creadă în vindecare pentru copilul ce urmează să vină, iar cu ajutorul lui Dumnezeu femeia s-a și vindecat și a reușit să nască un copil sănătos.
Iată, deci, cu ce fel de gravide își „pierde” timpul prețios un medic implicat. Păi dacă avem o sarcină sănătoasă, o evoluție bună, pentru ce suntem așa sensibile la atenție? Pentru ce vrem aceeași atenție pe care o primesc toate celelalte mame? Aș fi preferat să nu îmi răspundă la Bună ziua, dar să am sarcina perfectă, decât să am nevoie cu adevărat de atenta lui monitorizare!
Un alt aspect important a fost acela că nu mi-a recomandat niciodată să fac anumite evaluări și teste complicate, dacă nu a considerat util. Deși tânăr și modern, deși dispunea de aparatură de înaltă calitate, deși putea să ia bani pe bandă, mi-a spus că sarcina și nașterea este ceva natural, este un proces absolut simplu, lăsat de Dumnezeu, prin care toate femeile trec. Și da, există situații în care se nasc copii cu fel și fel de malformații sau sindroame, dar pe care medicul le descoperă sau intuiește după o serie de semne, și atunci aprofundează cercetările și analizele în sarcină. Dar că este inutil, că irosim timp prețios, pentru a primi săptămânal confirmarea că o sarcină perfect sănătoasă este în continuare așa…
Dar fiind faptul că eu aveam câteva diagnostice serioase, unele de la cardiolog, altele de la ortoped, altele de la neurolog, se puteau întrevedea complicații ale sarcinii, nu neapărat care să afecteze fătul, dar care să îmi facă mie rău. Le-am discutat la o întâlnire pe toate, inclusiv ce s-ar putea întâmpla la naștere, care ar fi complicațiile posibile și care ar fi soluțiile de rezolvare a lor, și am continuat viața plăcută și liniștită, fără a avea nevoie de atenție din oficiu!
L-am adorat pe medicul meu, care mi-a spus că ajung la cezariană doar dacă chiar nu mai am nicio șansă să nasc altfel. Mi-a explicat că din momentul în care se ajunge la cel mai critic stadiu al vreunei posibile complicații ce ar putea apărea la naștere, îi rămân 4 minute în care el are timp să mă transfere în sala de nașteri, să mă anestezieze, să mă taie și să salveze copilul, și pe mine deopotrivă. Păi în 4 minute nu moare nimeni, știu asta de la cursul de prim ajutor! Adică și dacă e nevoie de resuscitare, dar de murit nu murim. Hai că m-am liniștit.
Spun aste pentru că la prima ecografie din sarcină mi s-a recomandat, de către primul medic la care am fost, operația cezariană, cu argumente construite pe baza unor operații în zona abdomenului inferior pe care le am de mulți ani.
Așa că am preferat să fiu amenințată cu ce-i mai rău, în caz de naștere naturală, decât nu cezariană, când eu eram sănătoasă tun. Sau pe-aproape…
Aceasta este o poveste care s-ar putea bucura de o pagină dedicată, căci am fost o graviduță extrem de cuminte, informată, liniștită și entuziasmată că nasc. Așa că, deși aparatele arătau contracții severe la interval de 80 de secunde, eu nu aveam nicio durere…
Medicul care mă cunoștea cu toată istoria neamului meu lipsea, iar doamna doctor care era de gardă a trebuit să răsfoiască dosar de sarcină stufos, să lectureze, conspecteze și să dea examen la fața locului, cu lecție la prima vedere. I-am explicat că-s bine, că nu mi-e frică de nimic, și că pot să mai aștept… Să meargă liniștită la alte mămici care chiar au nevoie de ajutor, căci eu tare bine mi-s așa.
Din 10 in 10 minute venea o doamnă asistentă tare dragă, mă mai întreba de vorbă, de durerile pe care nu le simțeam, de curaj și de cum fac să mă stăpânesc…
Am chemat ajutor de abia când copilul era pregătit de naștere. Și am petrecut împreună cu o sală de travaliu plină de oameni vreo 3 minute. Atâta a durat tot procesul. Apoi am rămas cu doctorița și cu o asistentă. Toate bune și frumoase. Copilul sănătos, eu aș mai fi născut o dată. Hai că dacă asta înseamnă nașterea, e de prea-bine!
Pentru că m-am simțit așa de bine, am început să fac treburi pe acasă ca și când nu trecusem de 2 zile printr-o naștere, ceea ce a dus la ușoare complicații după aceea. Dar, de asemenea, cu vizite la spital la ore potrivite, când holurile sunt goale, și cu soluționări rapide, problemele apărute din propria vină s-au remediat.
Și pentru că deja născusem, și pentru că am ales un medic obstetrician, nu l-am „frecat la creieri” cu controale post-partum, căci erau destul de mulți medici ginecologi care să se ocupe de asta!
Cu medicul meu aș relua legătura doar dacă ar fi să fiu din nou însărcinată. Din prima zi. După ce aș face testul de sarcină, aș suna medicul să-i spun că vin, apoi pe soțul, să-i spun unde mergem. Ar fi drăguț, nu? Ei bine, sigur nu aș face așa, dar până la sfârșitul săptămânii respective, tot aș da ochii cu doctorezu’ meu.
Este important ca o femeie gravidă să aibă o comunicare deschisă și să pună întrebări medicului obstetrician pentru a-și clarifica orice nelămuriri și pentru a se simți încrezătoare în îngrijirea sa prenatală și în procesul de naștere. Însă așteptările pot varia în funcție de circumstanțele individuale și de nevoile fiecărei mame, iar medicul obstetrician trebuie să ofere o îngrijire personalizată și să răspundă la nevoile specifice ale fiecărei paciente.
Dar încurajez orice femeie gravidă să înțeleagă că sarcina nu este o boală, și că normal este ca fătul să fie sănătos! Nu vă mai stresați degeaba!
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru de psihologie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea lor.
