Denumire articol: „Breastfeeding while your child is having chemotherapy treatment for cancer”

Sursa originara a articolului: www.childrens.health.qld.gov.au/

“Laptele matern este hrana perfecta pentru bebeluși și copiii mici. Aici se face referire și sunt incluși și bebelușii și copiii care urmează tratament cu chimioterapie pentru cancer. Laptele matern al fiecărei mame este ideal pentru propriul ei copil, deoarece laptele matern oferă imunitate pasivă prin secreția de IgA (imunoglobulina) care susține sistemul imunitar al copilului. Laptele matern este ușor de digerat și este plin de nutrienți esențiali pentru creștere. De asemenea, conține milioane de celule vii care lucrează pentru a vă proteja bebelușul sau copilul de boli. Am dori să vă sprijinim să continuați să alăptați sau să vă stocați laptele matern în timp ce copilul dumneavoastră are tratament.

Alăptarea copilului dumneavoastră în timpul tratamentului poate fi uneori dificilă. Copilul dumneavoastră poate avea interdicția de a fi hrănit pentru proceduri sau poate refuza hrănirile atunci când nu se simte bine. Aceștia pot dezvolta răni bucale care fac dificilă prinderea sânului sau pot suferi de efecte secundare ale tratamentului, cum ar fi greață sau vărsături și diaree. Dacă copilul dumneavoastră se hrănește la sân mai puțin decât de obicei, poate fi necesar să vă extrageți laptele pentru a vă menține aportul. Ocazional, copilul dumneavoastră poate să nu tolereze laptele dumneavoastră matern și poate avea nevoie de o formulă specială suplimentară pentru a vă suplimenta laptele matern.

Dacă alăptați un frate al unui copil care urmează chimioterapie, puteți lua în considerare să oferiți laptele matern în exces copilului dumneavoastră care urmează tratament. Evitați manipularea tratamentului chimic ori de câte ori este posibil. Dacă manipulați medicamente pentru chimioterapie, folosiți măsuri de protecție acolo unde este posibil și asigurați-vă că vă spălați bine mâinile după aceea.”

Sursa foto: Pinterest

Referințe:

Bauters, T., Laekeman, G., Amant, F., Robays, H., Benoit, Y., & Mondelaers, V. (2013). Breastfeeding a child on treatment for childhood cancer. Journal of Oncology Pharmacy Practice, 20(3), 237-238. doi:10.1177/1078155213494036

McGuire, E., & Miller, H. (2017). Breastfeeding a child with Down syndrome through leukaemia. Breastfeeding Review 2017, 25(3), 27-31

Paediatric Integrated Cancer Service (2011). Breastfeeding a child on treatment for childhood cancer. Southern Health and The Peter MacCallum Cancer Centre

Queensland Workplace Health and Safety Strategy, 2005.  Guide for Handling Cytotoxic Drugs and Related Waste, Queensland Government, Department Industrial Relations

Sursa foto: Pinterest/ Cally Robertson

Acesta este doar un fragment dintr-un articol care vorbește despre importanța alăptatului în timp ce copilul mic trece prin tratament chimio-terapeutic.

Dacă ar fi să mă gândesc la mine, la experiența mea din spitale, aș spune că părerile medicilor noștrii sunt împărțite, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt contra alăptatului, mai ales după ce copilul merge în picioare, căci deja „este mare”!

Eu eram femeia care înainte de a fi fost însărcinată juram că nu voi alăpta vreodată. Mi se părea un gest primitiv, pe care doar animalele îl fac. Nu vă pot explica motivul pentru care gândeam așa, căci astăzi nici eu nu mă mai înțeleg pe mine, cea de atunci.

Apoi, când am rămas însărcinată, am spus că voi alăpta până la 6 luni, că așa este sănătos pentru bebeluș.

Când am născut și am pus pentru prima dată bebelușa mea la sân, și s-a atașat atât de simplu și ușor, și am debutat cu un program stabil, și nu am avut sâni angorjați, iar când deveneau puțin dureroși miniatura mea știa ce să le facă pentru a trece durerea în 5 minute, am zic că treaba asta vă dura până pe la vreun an. Ar fi fost chiar păcat să renunț la alăptat, când pentru mine a fost așa de simplu și ușor, în timp ce alte mame se chinuiau cu răni și dureri cumplite, și încercări din răsputeri de a nu abandona procesul.

Apoi, la 1 an și 3 luni, micuța mea a contactat e-Coli, și am stat internate o săptămână în spital. Toți bebelușii și copiii cu probleme digestive erau trecuți pe formula specială, pe care nu o tolerau și care se dovedea că nu le face niciun bine, în timp ce puiul meu stătea și câte 21-22 ore pe zi lipită la sân. Că se hrănea, că se hidrata, că se alina, treaba este că în doar 2 zile simptomele au încetat, și am continuat tratamentul și alimentația restrictivă doar pentru a păstra starea de bine și a împiedica reapariția simptomelor.

Atunci mi-am promis că voi alăpta până ce va spune ea „stop”. De data asta eram convinsă că laptele matern este cel mai bun „tratament” pentru trupul, dar mai ales pentru sufletul copilului. Era acel aliment absolut natural, nemodificat în niciun fel, pe care organismul îl tolerează și în caz de boală, chiar și digestivă. 

Un an mai târziu, pe când copilul meu avea 2 ani și 3 luni, am ajuns din nou în spital. De data aceasta lucrurile erau mult mai grave, trecând prin anestezii repetate, CT și RMN, biopsii repetate… În timpul tuturor acestor proceduri medicale am alăptat-o. Erau multe voci, atât ale medicilor, cât și ale asistenților, care îmi spuneau constant să termin cu „prostia asta”, căci alăptatul îi face doar rău, și o ține mai mult legată de mine, de parcă asta ar fi fost un lucru rău. 

Cu toate acestea, ajungând în Institutul Oncologic, medicul care a urmărit cazul buburuzei mele m-a prins într-o zi că îi dădeam sân. Uimită m-a întrebat dacă încă o alăptez, deși văzuse asta cu ochii dumneaei. 

Nu știam ce să răspund, căci pe de-o parte îmi era teamă să nu o supăr, să nu trebuiască să găsesc iarăși argumente pentru alegerea mea și pentru nevoia copilului meu, iar pe de altă parte simțeam că pentru puiul meu este bine ceea ce fac! 

Am confirmat, iar doamna doctor m-a încurajat cu tot sufletul să continui alăptarea atâta cât este posibil. Mi-a dat exemplul unui copil de 5 anișori, bolnav de cancer, care era alăptat în tandem cu fratele său mai mic, și care nu avusese nevoie de imunoterapie pe toată durata tratamentului. Doamna doctor considera ca doar laptele matern a făcut diferența, deși mi-a spus cu sinceritate că nu știe de unde mai vine lapte în sân la o vârstă așa târzie, și că acesta este un domeniu pe care nu l-a cercetat amănunțit. 

A fost pentru prima dată când m-am simțit înțeleasă în spital, de către un medic! 

Astăzi continuăm să ne alintăm la sân, tot mai rar și tot mai puțin. Dar draga mamei a ieșit victorioasă din lupta cu o boală rară, fără nicio zi de tratament alopat, ci doar cu rugăciune și ajutor de la Maica Domnului și de la Sfinți, cu sân și iubirea ce izvorăște din el, și cu dietă bazată pe plante și produse de stup. 

Sunt mândră că sunt mama copilului meu, sunt bucuroasă că încă ne alintăm la sân, sunt încrezătoare în evoluția credințelor despre alăptat ale medicilor, și sunt recunoscătoare și mulțumitoare că am fost privilegiată cu ușurința de a alăpta, încă de la bun început! 

Așadar, susțin alăptatul la sân și motivez acest fapt cu experiența fetiței mele! 

Acest proces este doar despre mami și copil, și nu are legătură cu nicio altă persoană, indiferent cât de inteligentă, învățată și demnă ar fi acea persoană. Doar mama și copilul știu când trebuie să se încheie acest proces , și doar ei decid asta! Restul sunt doar zgomote de fundal.