Autismul este o tulburare care afectează omul încă de la naștere, și este diagnosticat odată cu recunoașterea a trei simptome: deficit social, limbaj slab dezvoltat și comportamente repetitive sau stereotipice. Acești indivizi nu interacționează cu cei din jur, motiv pentru care se spune frecvent că “trăiesc în lumea lor”, o lume care îi tine captivi între o serie de interese obsesive și activități repetitive.

Dat fiind că persoanele cu autism se află în incapacitatea de a socializa, Baron-Cohen și alți oameni de știință au spus că “autismul este o tulburare de empatie”. Căile autismului și empatiei s-au intersectat recent. În primele publicații ale lui Leo Kanner, din 1943, lipsa empatiei nu apare printre observațiile din descrierile autismului infantil, în schimb acesta se concentrează pe probleme de contact afectiv, probabil o preocupare înrudită, dar incontestabil distinctă de empatie. Pe de altă parte, psihologul de dezvoltare Uta Frith argumentează în 1989 că cea mai generală descriere a deficienței sociale în autism este lipsa empatiei, căci oamenii autiști nu pot conceptualiza foarte bine stările mentale și emoționale, și atunci nu pot empatiza cu stările și sentimentele celor din jur (Davidson și Orsini, 2013).

Sursa foto: Pinterest / Ads of the World

În lucrarea The Extreme Male Brain Theory of Autism (2002), Baron – Cohen explică raportul aparent între cazurile mai numeroase de autism prezente la bărbați, față de femei, caz care este influent și adesea citat de profesioniștii autismului și de mass-media. Această concluzie a venit ca urmare a cercetărilor prin care s-a dovedit că diferența esențială dintre creierele umane este aceea că bărbații au calități de sistematizare mai bine dezvoltate, în timp ce creierul feminin are calități empatice.

În prima parte a secolului al XXI-lea, Courchesne și Pierce susțineau că tulburarea din spectrul autist a început să fie gândită ca o tulburare a dezvoltării circuitului cortical, iar mai târziu studiile au implicat circuite neuronale specifice, a căror funcție propusă s-a asociat cu deficiențele specifice de comportament prezentate de cei cu autism, inclusiv un mentalizator sau o teorie a sistemului minții și sistemul neuronilor oglindă, conform studiului realizat de Oberman și Ramachandran în 2007. Ideea că disfuncția în sistemul neuronilor oglindă poate juca un rol esențial în fiziopatologia tulburării de spectru autist a rezultat din corespondența dintre funcțiile sistemului neuronilor oglindă și deficiențele de comportament de bază în tulburarea de spectru autist (Ferrari și Rizzolatti, 2015).

Așadar, se dovedește că răspunzătoare pentru lipsa empatiei în cadrul persoanelor afectate de autism sunt zonele corticale înzestrate cu această funcție. Atâta timp cât neuronii oglindă nu sunt activi, persoana afectată va avea dificultăți în a se identifica cu alte persoane și a fi interesată de ele, precum și în a-și îndrepta atenția spre alți oameni sau spre situații sociale, spre a privi pe cineva în ochi, spre a imita sau învăța de la alții, iar toate aceste situații fac ca persoana cu autism să fie lipsită de empatie.