Familia trece de-a lungul timpului prin perioade de schimbare și fenomene complexe. Cu ajutorul genogramei se poate stabili ciclul de viață în care se află familia la un moment dat, evoluția familiei ca sistem, de la nașterea până la moartea membrilor din familiile predecesoare (bunici, străbunici, rude mai în vârstă) actualei familii care se află la terapie, și se pot urmări evenimentele importante petrecute de-a lungul generațiilor, dar mai ales – se pot evidenția momentele de cotitură ale fiecărei generații, sub forma ciclurilor de viață.

De-a lungul timpului au avut loc schimbări cu impact asupra familiei, printre care importante de amintit sunt următoarele:

–  conștientizarea diferențelor dintre bărbat și femeie;

–  implicațiile asupra ciclurilor vieții pe care le au femeia și bărbatul, din noua postură;

–  rolul actual al femeii, în familie și în societate;

–  reformularea, reconsiderarea și ajustarea noțiunilor de “normalitate”, “familie”, în funcțiede realitățile socio-politice în continuă tranziție;

–  modelele etnice și varietatea culturală în ciclurile de viață ale familiei.

Dincolo de toate aceste fenomene mărunte, dar cu o consistență copleșitoare, s-au format două perspective teoretice dăunătoare și false, la poli opuși, și anume:

–  termenul de “normal” poate genera anxietate unor persoane, considerându-se patologic adevia de la normă;

–  aprecierea excesivă spre “noua lume”, cu noile ei tendințe, care poate crea o rupturăistorică prin reevaluarea rolului parental și prin atribuirea unei lipse de sens a relațiilor dintre generații.

Ambele perspective pot fi nocive, dat fiind că tocmai apropierea dintre generații este o resursă importantă pentru stabilirea echilibrului noilor generații.

Perspectiva ciclului vieții de familie este de a evalua și interpreta simptomele și disfuncționalitățile care apar în cadrul familiei, în raport cu ceea ce se consideră a fi normal, ca fenomen natural observat de-a lungul mai multor generații, și stabilit de clinicieni între limitele în care se pot genera probleme în familie și punctele tari ale familiei, care o scot din impas și care ajută la restabilirea momentului de dezvoltare al familiei.

Familia reprezintă suma părților sale, plus entitatea dată de însăși relația dintre fiecare membru cu celălalt, și cu toții la un loc. Ciclul de viață al fiecărui individ în parte are loc în cadrul complex al ciclului de viață al familiei.

Duvall (1977) a împărțit ciclul vieții de familie în 8 faze, relaționându-le cu intrarea sau plecarea membrilor din familie prin căsătorie, naștere și creșterea copiilor, părăsirea casei părintești de către copii, pensionarea și moartea.

Rodgers (1960) a propus cea mai complexă schemă, cuprinzând 24 de faze separate.

Hill (1970) a subliniat 3 aspecte ale generațiilor în ciclul de viață, descriind părinții copiilor care formează o nouă familie prin căsătorie drept “lineage bridge” – ca un pod între generația tânără și cea bătrână.

Combrinck-Graham (1985) a pus accentul pe experiențe de viață însemnate, precum nașterea și infirmitatea, care cer ca relațiile de familie să fie primordiale pentru membrii familiei.

Spre deosebire de orice alt sistem social, familia poate încorpora noi membrii numai prin naștere, adopție sau căsătorie, și poate pierde membrii numai prin moarte. Spre deosebire de alte organizații, unde membrii neplăcuți, nepotriviți, disfuncționali, pot fi eliminați prin concediere, spre exemplu, sau prin respingere, în cadrul familiei acest lucru este imposibil, și poate deveni generator de psihoze. De asemenea, în cadrul altor organizații, rolurile sunt clar stabilite, și funcțiile pot fi acordate oricând unor noi membrii, pe când în cadrul familiei, chiar dacă unele funcții pot fi înlocuite de către altcineva, ca urmare a decesului unui părinte, spre exemplu, rolul acestuia nu poate fi înlocuit de nimeni altcineva.

Familia cuprinde un sistem emoțional complex, care se mișcă în timp și care alternează prioritățile fiecărei generații de-a lungul ciclului de viață individul și familial.

Sursa foto: Pinterest / Creative Market

Cea mai comună variantă de clasificare a ciclului vieții au făcut-o Betty Carter și Monica McGoldrick (1988) astfel:

1. Părăsirea casei părintești – reprezintă momentul în care copilul, devenit adult tânăr este nevoit să își înceapă o viață independentă de părinți, iar această schimbare aduce pentru individ o provocare majoră, și anume acceptarea responsabilității emoționale și financiare pentru propria persoană. Schimbări secundare în statusul familial necesare pentru dezvoltarea familiei sunt:

–  diferențiereasineluifațădefamiliadeorigine;

–  dezvoltarea relațiilor intime și amicale;

–  stabilirea unor noi priorități și construirea sinelui prin muncă și independență financiară.

2. Căsătoria – reprezintă momentul de formare a unui nou cuplu, atunci când adultul tânăr a devenit stabil din punct de vedere emoțional și financiar, și își poate întemeia o familie. În acest moment, cel mai important pas este reprezentat de angajamentul pe care cei doi parteneri și-l iau față de noul sistem, mai exact față de familia pe care doresc să oalcătuiască. Schimbări secundare și sarcini de dezvoltare ale acestei etape sunt: 

– formarea sistemului marital / conjugal;

– realinierea relațiilor cu familiile extinse și cu prietenii pentru a-l include pe partener.

3. Familia cu copii mici – reprezintă etapa din ciclul de familie în care cuplul dobândește copii, prin naștere sau adopție, iar schimbarea majoră care se produce este aceea de a accepta noul membru al familiei, cu toate schimbările pe care le aduce în plan secundar, și anume:

–  ajustarea sistemului conjugal pentru a face loc copilului/copiilor;

–  angajarea în sarcinile de creștere a copiilor, dar și în obligații financiare și gospodărești;

–  realinierea relațiilor cu familiile extinse pentru a include noile roluri ale părinților și bunicilor.

4. Familiile cu adolescenți – reprezintă etapa din viața de familie în care principiul debază este creșterea flexibilității granițelor familiei pentru a include independența copiilor și slăbiciunile bunicilor. Schimbări apărute în plan secundar sunt:

–  schimbarea relațiilor părinți-copii, pentru a permite mișcarea adolescentului înăuntrul și înafara sistemului familial;

–  readucerea atenției părinților asupra relației maritale și asupra aspectelor profesionale;

–  începerea schimbărilor îndreptate spre îngrijirea generației în vârstă (bunicii).

5. Lansarea copiilor de acasă și deplasarea familiei mai departe – reprezintă momentul în care copiii se distanțează tot mai mult, prin plecarea la facultate, prin obținerea unui loc de muncă part-time, prin creșterea independenței acestuia față de familie, dar totuși este un moment marcat de revenirea copilului în familie pentru suport financiar, emoțional, și pentru orientare. Principiul de bază în această etapă este de a accepta o multitudine de schimbări în sistemul familial, prin noile nevoi ale tânărului încă dependent de familie, dar în curs de maturizare. În plan secundar au loc următoarele schimbări:

–  renegocierea sistemului marital ca o diadă;

–  dezvoltarea relațiilor de la adult la adult între copiii deveniți adulți și părinți;

–  realinierea relațiilor pentru a include rudele prin alianță și nepoții;

–  încercarea de a se descurca cu dizabilitățile sau cu pierderea bunicilor.

6. Familiile în viața târzie a cuplului – reprezintă momentul de sfârșit al vieții pentru fiecare membru al familiei, și totodată încheierea vieții de cuplu atunci când unul dintre parteneri rămâne singur în ultimii săi ani de viață. Este un moment de acceptare a schimbării de roluri generaționale, ce aduce provocări secundare precum:

–  menținerea funcționării personale și/sau cuplului, precum și a intereselor acestora față dedeclinul psihologic;

–  explorarea de noi opțiuni de roluri familiale și sociale;

–  sprijin pentru un rol mai central al generațiilor de mijloc;

–  încercarea de a face loc în sistem înțelepciunii și experienței celor mai în vârstă și sprijinului lor, fără a funcționa doar pentru ei;

–  încercarea de a se descurca cu pierderea partenerului, rudelor și a altor prieteni și pregătirea pentru propriul sfârșit al vieții;

–  revizuirea întregii vieți și integrarea a ceea ce a fost.