R (meu): Fetița mea a mers la creșă la vârsta de 1an și 11 luni, acum 2 ani. A plâns zi de zi la despărțire, chiar dacă se liniștea repede. Când o luam acasă, plângea din nou, și îmi spunea ca a plâns rău cât a stat acolo. În scurt timp am ajuns prin spitale, investigații, secția de oncologie pediatrică, și-am terminat cu creșa în aproximativ 2 luni.

De atunci a rămas acasă. Am căzut de comun acord cu dna dr oncolog să ne permită încercarea unui alt tip de tratament, pe care îl fac eu acasă, de atunci. În tot acest timp, i-am fost fetei mele mamă, educatoare și medic.

Am pregătit-o acasă, am făcut exerciții, fișe, lego (încă nu a împlinit 4 ani, și face lego de 7+ la prima vedere, singură, fără greșeli), puzzle (maxim 54 piese), cunoaște multe litere (la 3 ani mi-a recomandat o doamnă logoped acest lucru, și am început să le învățăm)…

Până la 3 ani și 7 luni spunea sub 10 cuvinte. După ce a suferit 4 anestezii în 12 zile, după ce a stat un decembrie întreg în spital, a rămas spunând doar aaaa.

Am fost îngrijorată, mai ales că fiind psiholog, cam toată lumea se așteaptă sa fiu un fel de „mecanic pentru creier”, inclusiv parte din familie.

După 3a7l a început să vorbească. Acum nu mai tace, Slavă Domnului!

Noul început de grădiniță?

Zâmbet, bucurie, reacții precum „iuhuuuuhuuu”! A plecat singură cu autobuzul la grădiniță, la deschiderea anului școlar. În fiecare după-amiază povestește plină de încântare tot ce se petrecea gradi, ce face doamna, ce fac colegii, cât de curat e la baie, cine ce mănâncă…

Aș încuraja toate mamele care pot, să păstreze copiii acasă minim 3 ani. Nu este târziu ca un copil sa meargă la gradi după 3 ani. Este mai pregătit emoțional, înțelege mai bine din explicații, din jocurile cu păpuși de acasă (sau cu mașinuțe! Fata mea e un băiețel în acest sens), își formează și își consolidează deja un atașament sigur cu mama.

Astăzi ne bucurăm de sănătate și de începutul grădiniței cât se piat de voios și bucuros.

Sănătate tuturor!