O mămică tânără mi-a lăsat un mesaj care m-a bucurat. Ceea ce am scris eu anterior despre reacția mea la prostioarele pe care le face #bulgărașdedragoste a motivat această mămică să se simtă mai încrezătoare în evoluția ei în legătură cu #sentimentul de #vinovăție pe care îl are atunci când țipă la copilul său.

Astfel, I-am lăsat și eu un comentariu care ar putea fi de folos și altor mame. Câteva exemple din viața personală, care sunt de fapt exerciții reale de dezvoltare personală:

„… mă bucur că am putut să îți fiu de folos, cu atât de puțin.

Desigur, crescute cu noțiunea de „rușine” la ordinea zilei, am ajuns să simțim vinovăția ca pe un sentiment permanent al vieții noastre.

Dat fiind faptul că am ales (destul de târziu) să devin psiholog, am făcut multe sesiuni de dezvoltare personală și profesională, pentru a putea lucra cu clienții fără a oglindi, contamina sau transfera către aceștia credințele personale despre anumite situații. În acest proces de dezvoltare pentru meseria de psiholog, am desensibilizat multe zone sensibile, rănite și vulnerabile ale personalității mele.

Unul dintre avantajele acestei munci s-a văzut în primul rând în viața de familie.

Sunt momente când faptele fiicei mele sunt notabile. Mă refer la boroboațele notabile . Și atunci mă ia cu ton ridicat și cu nervișori. Dar mă controlez foarte repede și foarte bine.

De fapt, nu mai este vorba de un control, ci mai degrabă de un răspuns fiziologic, de un automatism care îmi face plăcere, nicidecum nu mă epuizează (căci ceea ce controlăm, de obicei ne stoarce de vlagă).

Iar a învăța să ne comportăm cu copiii noștri cu respect, ca de la egal la egal, nicidecum cu superioritate, pentru că noi suntem mai mari și ei mai mici, ne ajută să scăpăm de vinovăție. Explicând de ce am reacționat așa, după ce noi – adulții am învățat să ne identificăm, recunoaștem, numim și caracterizăm emoțiile variate, ne ajută să ne eliberăm de povara vinovăției. Argumentând reacția, învățăm care ne este mecanismul de reacție, și data viitoare vom ști să preîntâmpinăm o situație delicată.

Antrenamentul pentru orice situație neprevazută poate fi de folos: mi s-a întâmplat să am in casă 5-6 pitici cu vârste între 3 și 9 ani. Înainte de a primi copiii în casă, mi-am imaginat ce urmează să se întâmple (eu sunt mare iubitoare de ordine, de colțuri de perne perfect așezate, de pătură ce stă perfect pe canapea etc). Desigur că în mintea mea mi-am făcut cel mai crunt scenariu, care a conținut pahare de ceai vărsate, jucării amestecate (noi le grupăm pe categorii, în cutii separate), paturi deranjate.

Firește, tot praful din casă dănțuia împreună cu copiii în toată casa.

Pahare nu s-au vărsat.

Copiii au schimbat câte 3-4 rânduri de tricouri transpirate.

3 dintre copii erau ai noștri, deci s-a adunat ceva la coșul de rufe…

Toate paturile arătau de parcă ar fi trecut turcii pe acolo alergați de Decebal împreună cu Ștefan cel Mare și cu Mihai Viteazu. Sau orice alt domnitor

Și am reușit să rămân pentru multe ore calmă, să nu intervin absolut deloc în jocul lor, să nu mă simt deranjată de dezordine, și să adun doar după plecarea musafirilor totul în vreo 2 ore.

Așadar, acesta a fost un exercițiu minunat pentru mine, pe care l-am dus la capăt cu brio.

Mi-am acordat și un zâmbet larg în oglindă, de încurajare, mulțumire și recunoștință. Eram mândră și mulțumită de reușita mea. Una dintre ele. Au continuat și altele.

Orice schimbare de comportament, de reacție, de atitudine, necesită timp, răbdare și exercițiu. Nu putem regla un comportament căpătat în 20 de ani, inserat în copilărie pe sub piele de însăși părinții noștri, în 2-3 luni. Este nevoie de trăirea a numeroase situații în care să aplicăm comportamentul pe care vrem să îl avem în viitor. Și cu fiecare reușită vom deveni mai încrezători, iar cu fiecare nereușită putem să nădăjduim că mâine va fi mai bine.

Aici scăpăm în groapa săpată de părinți – vinovăția! Dar putem face pasul mare, și putem trece cu bine de orice situație ne-conformă cu noile dorințe și aspirații.

Succes!”

VOI CE RELAȚIE AVEȚI CU SENTIMENTUL DE VINOVĂȚIE?

CUM GESTIONAȚI ACEST SENTIMENT?

CÂND APARE ȘI CUM DISPARE?

Răspunsurile voastre ar putea fi exemple de urmat pentru alte mămici.

Promit că de săptămâna viitoare voi veni cu mai multe materiale despre vinovăție!