Empatia cognitivă și emoțională sunt parteneri minunați și pot fi o pereche fantastică atunci când sunt practicate în echilibru.

Se consideră că procesul empatic are două componente cruciale:
– o dimensiune afectivă care implică o experiență afectivă împărtășită numită emotional

contagion (contagiune emoțională);
– o dimensiune cognitivă, care se numește perspective-taking (preluarea perspectivei).

Pornind de la grija firească față de sine a fiecărei ființe umane, și continuând spre relațiile intime și relațiile sociale pe care oamenii și le creează de-a lungul vieții, cercetătorii au căutat o motivație pentru care există un comportament altruist între oameni, și care este procesul prin care primatul interesului de sine se diminuează și există o deschidere către grijădezinteresată pentru cei din jur. În relațiile de îngrijire, oamenii oferă frecvent ajutorul cu gândul de întoarcere a beneficiilor, iar acest act este unul absolut interesat, urmărind un scop final tot pentru sine.

Dealtfel, cercetătorii au pus în centrul atenției relații intime profunde, cum sunt cele între un părinte și un copil, între parteneri romantici sau între prieteni apropiați, pentru că experiența recunoștinței este mai evidentă la acest capăt al spectrului sentimentelor și, prin urmare, servește pentru a ilustra mai bine natura recunoștinței relaționale.

Factorii motivaționali care influențează o varietate de comportamente prosociale în astfel de relații de îngrijire sunt probabil diferiți de cei care motivează comportamentele prosociale în rândul cunoscuților. În relațiile intime există multiple oportunități în fiecare zi pentru schimbul de beneficii și sprijin. De fapt, sprijinul reciproc este unul dintre beneficiile fundamentale ale unui parteneriat intim. În acele schimburi de sprijin între oameni, recunoștința poate apărea cu ușurință în contextul relațiilor de îngrijire. În parteneriate intime care implică creșterea copiilor, intimitatea oferită de trăirea în apropiere permite o varietate de motivații pentru împărtășirea și schimburile care depășesc reciprocitatea și chiar altruismul.

Pentru a înțelege cu adevărat recunoștința îngrijirii, este necesar a ieși în afara domeniului psihologiei sociale și a intra în lumea subiectivă, psihologică a oamenilor care trăiesc și prosperă în grupuri, pentru a înțelege unele dintre motivațiile complexe care dirijează și ghidează comportamentul și emoțiile care decurg din aceste motivații. Aici sunt luate în considerație funcții psihologice suplimentare care modifică motivația și rezultatul comportamentului, în special comportamente legate de reciprocitate – empatie, îngrijire și interdependență.

Sursa foto: Pinterest

În timp ce recunoștința este o emoție relațională care apare dintr-o relație între sine și celălalt, pe măsură ce natura sinelui se schimbă, la fel și structura și funcția motivațiilor pentru cooperare și reciprocitate.

Empatia este considerată a fi una dintre trăsăturile principale ale motivației pentru un comportament altruist. Într-un sens general, empatia este un răspuns la experiențele observate ale unei alte persoane, capacitatea de a discerne ceea ce simte o altă persoană și de a participa la aceste sentimente într-o manieră fiziologică directă. Empatia este inima inteligenței sociale și emoționale, o parte a preocupării comune spre legăturile dintre oameni.

Empatia cognitivă implică o perspectivă asupra contextului legat de situația sau circumstanțele cuiva. Un alt termen pentru empatia cognitivă este perspective-taking, care descrie capacitatea de a vedea lumea din cadrul de referință sau al punctului de vedere al altuia. Empatia cognitivă are în vedere rolul relațiilor sociale, permițând unei persoane săanticipeze sau să discearnă credințele și intenția comportamentului altuia pe baza relației sale cu ceilalți. Capacitatea de perspective-taking implică adesea raționament și deliberare.

Empatia emoțională este un răspuns mai reactiv și visceral la circumstanțele altuia. Este capacitatea de a experimenta starea emoțională a altuia. Răspunsurile emoționale legate de această formă de empatie sunt mediate în primul rând de sistemul limbic din creier și sunt legate de un circuit neuronal mai ancestral pe care îl împărtășim cu alte mamifere.

Prin contrast, empatia cognitivă este legată de structurile cerebrale ale cortexului cerebral, ceea ce o face mai recentă în istoria evolutivă. Structurile cerebrale disociate care stau la baza proceselor de empatie cognitivă și emoțională permit fiecăruia să răspundă independent. Observarea unei experiențe emoționale într-o alta, cum ar fi stresul sau bucuria intensă, poate provoca un răspuns empatic emoțional direct fără intervenția procesării cognitive.

Emotional contagion, ca stare asociată cu strigătul de primejdie al unui nou-născut, ca răspuns la auzirea unui alt strigăt la sugari, este un exemplu de identificare emoțională, creând rădăcinile empatiei evidente în perioada de început. Bebelușii percep suferința celorlalți chiar înainte de a exista vreun sentiment de distincție între sine și celălalt.

În timp ce empatia cognitivă și emoțională sunt sisteme separate care operează prin structuri neuronale distincte, cele două sisteme funcționează în mod liber în conjuncție și, în multe cazuri, atât sistemele cognitive, cât și cele afective sunt necesare pentru un răspuns empatic complet. Rădăcinile conștientizării altuia, implicate în empatie, se regăsesc în conștiința de sine.

Abilitatea omului de a se acorda cu sentimentele altuia provine din deschiderea și lizibilitatea propriei vieți emoționale. Empatia este considerată a fi centrul și fundamentul sănătății emoționale sau ceea ce Goleman face referire la inteligență emoțională, ca a fi distinctă de alte inteligențe, deoarece inteligența emoțională implică reglarea conștientă și iscusită a emoțiilor negative și îmbunătățirea și aplicarea emoțiilor pozitive. Alături de abilitatea empatică, inteligența emoțională implică capacitatea de a citi emoția și comunicarea non-verbală în comportamentul celorlalți. Empatia joacă un rol semnificativ în schimbul de grijă sau preocupare din cadrul relațiilor.

Empatia cognitivă furnizează mecanismul prin care o persoană își poate imagina o formă a situației reale a unei persoane afectate, permițându-i acesteia să discearnă intenția celuilalt. Dimensiunea cognitivă a răspunsului empatic permite receptorului actului empatic să intuiască mai bine intenția din spatele binelui făcut și nivelul sacrificiului întreprins de către cel ce a înfăptuit binele.

Empatia emoțională permite înțelegerea naturii sentimentului cu care poate fi oferit un cadou, care este un gest pur altruist dat cu grație, fără așteptare, sau poate fi însoțit de un zâmbet viclean care denotă așteptări pentru o favoare la schimb. Inteligența emoțională permite dăruitorului să măsoare reacțiile de recunoștință din reacțiile personale ale primitorului cadoului.

Este important de menționat că facilitatea empatiei nu este întotdeauna folosită în slujba virtuții. Se găsesc cazuri în care cineva și-a folosit capacitatea empatică de a exploata slăbiciunea altuia, cum ar fi cazul unui avocat care pune la îndoială declarațiile martorului ar putea folosi empatia cognitivă și afectivă pentru a intui motivațiile și slăbiciunile persoanei care este chestionată și apoi ar folosi informațiile pentru a distruge credibilitatea mărturiei sale. Compasiunea este termenul pentru cogniții empatice și sentimente care au și motivația de a dori să pună capăt suferinței unui individ. (Elfers și Hlava, 2016, pp.57-62)

În timp ce empatia presupune doar înțelegerea și trăirea emoției altei persoane, compasiunea este o stare mai profundă, care duce la o dorință reală pentru ceea ce este bine și bun pentru cealaltă persoană. Dalai Lama (2019) folosește probabil cel mai des noțiunea de “compasiune” atunci când face referire la calitățile umane care merită cultivate. Urmând imboldul dat de compasiune, și acționând în consecință, oamenii ajung la generozitate, care este cea mai înaltă formă de dăruire materială, considerată în multe religii și popoare.