În limbajul actual, pentru a desemna o emoție pozitivă simțită față de alte persoane, oamenii folosesc adesea noțiunile de “empatie”, “simpatie” și “compasiune”, însă fără a delimita întotdeauna diferențele clare care există între ele, și astfel ajungându-se la o exprimare incorectă, prin folosirea neadecvată a fiecărui termen în situații date, căci ele creează confuzie atunci când nu le este cunoscut pe deplin sensul.

În timp ce aceste cuvinte au sensuri apropiate, ele totuși nu sunt sinonime între ele: • empatia înseamnă că simți ceea ce simte o persoană;
• simpatia înseamnă că poți înțelege ce simte persoana;
• compasiunea este disponibilitatea de a alina suferința altuia.

Sursa foto: Pinterest

Empatia – datorită a ceea ce cercetătorii au considerat „neuroni oglindă”, poate apărea automat atunci când cineva asistă la suferința altcuiva. Acest proces este unul simplu și automat, căci cel care empatizează este posibil să fi avut în antecedent o experiență asemănătoare. Însă nu este întotdeauna posibil și ușor de simțit automat această emoție, și atunci intervine imaginația fiecăruia, prin care persoana empatică se pune în situația celui aflat în suferință în mod imaginativ.

Dealtfel, empatia nu este doar pentru sentimente neplăcute. Se poate simți empatie și atunci când cineva este fericit, prin același mecanism prezentat anterior.

Simpatia – este emoția prin care se poate înțelege sau imagina de ce cineva trece printr-o perioadă grea sau de ce cineva se poate simți fericit sau trist, însă fără a simți în interior fericire sau întristare față de bucuria sau tristețea persoanei aflate în respectiva stare.

Empatie versus simpatie:

Nu este ușor de diferențiat simpatia de empatie, însă principala diferență între acestea două este înțelegerea unui sentiment al cuiva, față de trăirea efectivă a sentimentelor altuia. De obicei, oamenii pot simpatiza mult mai ușor decât pot empatiza.

Compasiunea – duce simpatia și empatia la un nivel superior. Când un om este plin de compasiune, recunoaște că persoana de lângă ea suferă de o anumită durere (adică simpatie) și simte durerea acesteia (adică empatie), dar mai mult decât atât, face tot posibilul pentru a atenua suferința persoanei care suferă.

La rădăcinile sale latine, compasiunea înseamnă „a suferi”. Când cineva simte compasiune, nu fuge de suferință, nu se simte copleșit de suferință și nu se preface că suferința nu există. Atunci când cineva practică compasiunea, poate rămâne prezent deși există suferința. Afișarea compasiunii poate ajuta la obținerea unei perspective sau a unui punct de vedere nou, deoarece aceasta pune pe cel ce are această emoție în pantofii altcuiva și îl face să pună timp și gândire pentru a atenua suferința cuiva.

Thupten Jinpa (2017), doctor în psihologie, este principalul traducător în limba engleză al lui Dalai Lama și autor al cursului Compassion Cultivation Training (CCT). Jinpa este de părere că compasiunea este un proces în patru etape:
• conștientizarea suferinței;
• preocuparea simpatică legată de a fi mișcat emoțional de suferință;
• dorința de a se vedea ușurarea suferinței;
• răspunderea sau disponibilitatea de a ajuta la ameliorarea suferinței.

Datorită celor patru etape de mai sus, participanții la CCT mai întâi învață și practică mindfulness. Acest tip de conexiune cu mintea umană are sens, deoarece nu se poate observa suferințele altor persoane decât dacă observatorii se află în momentul prezent.

În calitate de profesor al CCT, își sfătuiește studenții să ia în considerare faptul că cel mai mic act de compasiune poate avea cel mai mare impact. De exemplu, atunci când cineva a ascultat cu adevărat în timp ce o persoană împărtășea o problemă, acel ascultător a ascultat fără să încerce să rezolve problema, iar această persoană nu a raportat-o la propria viață sau emoții, ascultând fără judecată. Simplul act de ascultare cu prezență deplină poate fi unul dintre cele mai compătimitoare acte care pot fi oferite. Din păcate, ascultarea plină de compasiune a devenit din ce în ce mai rară, deoarece tehnologia și viețile ocupate distrag tot mai mult atenția de la ascultarea efectivă.

Empatie versus compasiune:

O distincție importantă între sentimentul de empatie și compasiune este modul în care acestea pot afecta bunăstarea generală. Dacă cineva simte frecvent durerea altuia, este posibil să experimenteze foarte multă durere. Aceasta este o problemă comună pentru îngrijitori și furnizorii de servicii medicale și este denumită empathy fatigue (oboseală empatică).

Compasiunea este însă o resursă regenerabilă. Când cineva are capacitatea de a simți empatie pentru o altă persoană, și întinde o mână de ajutor pentru a atenua durerea cuiva, este mai puțin probabil să simtă oboseală sau extenuare. Cercetările indică faptul că empatia și compasiunea angajează diferite regiuni ale creierului, și astfel compasiunea poate combate stresul empatic.

Celebrul Dalai Lama (2015) spunea: „Dacă doriți ca alții să fie fericiți, practicați compasiunea. Dacă vrei ca tu să fii fericit, practică compasiunea.”

Pentru a exemplifica cum se manifestă aceste trei emoții, cum evoluează și cum se face trecerea de la una la cealaltă, există exemple precum:
1. atunci când o persoană se află în suferință după ce tocmai a aflat un diagnostic grav, precum leucemie sau cancer, emoțiile enumerate mai sus pot avea următoarele înfățișări:

•  Simpatia: “Îmi pare sincer rău pentru tine, te înțeleg că îți este frică, dar sper că vei fibine!”
•  Empatia (ca rezultat al unei experiențe anterioare a observatorului): “Te înțeleg perfect cumte simți, căci așa m-am simțit și eu când am aflat acest diagnostic, dar uite că timpul poatefi în favoarea noastră. Nu te speria!”, sau:
•  Empatia (ca rezultat al imaginației observatorului): “Nu mi s-a întâmplat așa ceva, însă potsă îmi imaginez cum m-aș simți dacă aș fi în locul tău. Să știi că îți sunt alături, orice aiavea nevoie.”
•  Compasiunea: “Știu că este o veste dureroasă, dar nu te speria. Voi fi aici lângă tine, iarcând vei începe tratamentul de chimioterapie, mă voi tunde și eu, pentru a trece împreunăprin acea perioadă și a împărtăși cu tine acea experiență.”

2. atunci când o persoană pierde pe cineva drag, emoțiile distincte se vor exprima astfel:

• Simpatia: “Cred că este o perioadă grea pentru tine, îmi pare foarte rău pentru ce ți seîntâmplă.”

• Empatia (ca rezultat al unei experiențe anterioare a observatorului): “Îți pot vedea durereași înțeleg prea bine ce ți se întâmplă, retrăiesc cu tine amintirea pierderilor mele.” , sau:

• Empatia (ca rezultat al imaginației observatorului): “Te înțeleg foarte bine prin ce treci, îțivăd suferința pe chip. Îmi închipui cum m-aș fi simțit dacă mi s-ar fi întâmplat mie.”

• Compasiunea: “Știu că suferința ta este foarte mare, însă să știi că voi veni de îndată latine și voi sta cu tine aceste zile, pentru a nu te simți singur/-ă.”

3. atunci când cineva tocmai a primit un post de lucru pentru care studia, muncea și se străduia de mult timp să îl ocupe, reacțiile celorlalți pot fi următoarele:

• Simpatia: “Mă bucur pentru tine, felicitări!”

• Empatia: “Felicitări! Mă simt bucuros/bucuroasă pentru tine până în adâncul sufletului.”

• Compasiunea: “Îți mulțumesc că ai ales să împarți acest moment fericit cu mine, mă simt la fel de fericit/-ă ca și cum ar fi meritul meu!”

Aceste trei exemple regăsite în numeroase cercetări dovedesc faptul că simpatia este abilitatea de a recunoaște suferința sau bucuria altei persoane, de a-i înțelege experiența, dar observatorul rămâne în starea sa de confort emoțional și în siguranță, compătimind și reacționând doar la nivel verbal, ca un bun înțelegător al experiențelor celorlalți.

Empatia este abilitatea de a recunoaște și împărtăși emoțiile altei persoane, de a experimenta ceea ce simte persoana aflată în suferință sau în bucurie, de a transpune experiența respectivă într-una personală. Observatorul înțelege și rezonează cu cealaltă persoană, reacționează verbal și afectiv după ce ascultă și validează informația primită, trecând-o printr-un filtru emoțional.

Compasiunea este capacitatea unei persoane de a se recunoaște pe sine în trăirile unei alte persoane, fiind un amestec între înțelegerea și acceptarea celorlalți venite din cunoaștere și înțelepciune. Compasiunea reprezintă o virtute, aceea de a simți dorința specifică de a ajuta pe cineva, observatorul reacționând virtuos, cu orientare spre acțiune, scopul său fiind de a ameliora sau îmbunătăți starea celuilalt. În această situație, observatorul simte diminuarea suferinței proprii și a celui pe care îl ajută, dar și creșterea stării de bine a amândurora.

Așadar, limitele empatiei se încadrează între simpatie și compasiune, motiv pentru care mulți autori din trecut făceau referire la empatie, așa cum este înțeleasă astăzi, însă utilizând noțiunea de “simpatie”, sau cum multe persoane sunt doar empatice, în timp ce consideră că simt compasiune. Chiar dacă delimitările sunt destul de delicate și subtile, există în fiecare emoție un factor care să facă o delimitare clară între cele trei noțiuni.