Empathy for another’s experience beyond the immediate situation se dezvoltă spre sfârșitul copilăriei, atunci când din cauza concepției emergente despre sine și despre ceilalți, ca oameni cu povești de viață diferite și identități separate, unul devine conștient că ceilalți simt plăcere sau durere nu numai în situația imediată, ci și în experiența lor de viață pe o perioadă prelungită de timp. Prin urmare, deși unul răspunde empatic la suferința imediată a altuia, răspunsul empatic al acestuia poate fi intensificat atunci când cineva își dă seama că suferința celuilalt nu este tranzitorie, ci cronică. Așadar, empatia este combinată cu o reprezentare mentală a nivelului general de suferință sau privare al persoanei aflate în suferință. Pe măsură ce cineva dobândește capacitatea de a forma concepte sociale, empatia poate fi de asemenea combinată cu o reprezentare mentală a situației unui întreg grup sau a unei clase de oameni.

Sursa foto: Pinterest/ touchn2btouched

Când cineva a depășit primele patru niveluri de dezvoltare a empatiei și întâlnește pe cineva cu durere, pericol sau primejdie, acesta este expus la o rețea de informații despre starea celuilalt. Rețeaua poate include semne verbale și non-verbale expresive ale victimei, indicii situaționale și cunoștințele cuiva despre viața victimei dincolo de situația imediată. Aceste surse de informații sunt procesate diferit, astfel că empatia apărută de indicii situaționale nonverbale și situaționale poate fi mediată de moduri de prelucrare în mare măsură involuntare, cognitive și superficiale (mimetică; condiționare). Empatia trezită de mesajele verbale ale victimei sau de cunoștințele cuiva despre victimă necesită o prelucrare mai complexă, cum ar fi asocierea mediată de limbaj sau punerea pe sine în locul celuilalt. Diferitele indicii, moduri de excitare și niveluri de procesare, contribuie de obicei la aceeași influență, dar pot apărea contradicții – de exemplu, între diferite indicii expresive, cum ar fi expresia facială și tonul vocii sau între indicii expresive și situaționale. Dacă cunoștința cuiva despre starea de viață a celuilalt are un conflict cu urmările expresive imediate ale celuilalt, indiciile expresive pot pierde o mare parte din forța lor pentru un observator care știe că reflectă doar o stare tranzitorie. Imaginați-vă pe cineva care nu știe că cineva are o boală finală, dar râde și se distrează. Un copil mic ar putea răspunde cu bucurie empatică, în timp ce un observator matur ar putea experimenta tristețe empatică sau confuzie. În mod similar, suferința empatică a unui observator matur (dar nu a copilului) ar putea scădea dacă se cunoaște că cealaltă persoană are o viață în general fericită și stresul imediat este o excepție de scurtă durată. În mod clar, cel mai avansat nivel empatic implică o oarecare distanțare – răspunzând parțial la imaginea mentală a celuilalt, decât la valoarea imediată a stimulului (Puka, 1994, pp.52-53).