Relațiile de calitate, de orice natură ar fi ele, sunt fundamentate pe o pedagogie excelentă. Pe măsură ce se face trecerea de la vârsta educației, a învățării, către vârsta adultă, relațiile de calitate vor fi cele căutate și recunoscute. Roslyn Arnold (2005) a examinat rolul inteligenței emoționale în procesul de învățare și predare transformatoare, și a identificat atributele acesteia, prin diferențiere de celelalte forme de inteligență. El a formulat un concept despre procesul de învățare, maturizare, dezvoltare, integrare și transformare a experiențelor intrapersonale și interpersonale ale oamenilor.

Una dintre evoluțiile promițătoare ale științei la începutul secolului XXI este interesul față de natura și funcțiile emoțiilor umane. Datorită dificultății de a studia în mod tradițional științific emoțiile, acestea au fost redirecționate către domeniile artelor, filozofiilor, poeților și al femeilor, în general. A existat o credință puternică, deși greșită, a faptului că raționalitatea necesită subjugarea sentimentelor, pentru a reliefa un indicator de seamă al maturității intelectuale. Multă vreme, arta și știința au fost considerate drept dihotomii, mai degrabă decât moduri complementare de a percepe lumea, sentimentele fiind considerate doar indici ai sensibilității umane mature. Imagistica neurală a ilustrat interconexiunile dintre părțile cognitive și cele emoționale ale creierului, ca fiind infinit mai complexe decât se credea în general. Interacțiunea dintre sentimente și gândire au generat un spațiu potențial creativ și dinamic, unde este posibilă gândirea profundă, reflectantă. Nevoia existențială a omului de a- și accesa atât răspunsurile raționale, cât și sentimentele sau emoțiile lor la lumea experienței stă la baza cadrului inteligenței empatice. Mozaicul psihic creat de această interacțiune a gândirii și sentimentului derivă din dinamismul dintre ele, fiecare având nevoie de celălalt.

Terapeuții educaționali și educatorii au fost cei dintâi care au recunoscut influența stărilor emoționale și a lumii interioare a elevilor asupra sentimentului lor de bunăstare și a disponibilității de a învăța, precum și înfluența relațiilor asupra dezvoltării intelectuale și emoționale. Pentru cea mai bună și deplină conștiință umană, educația și terapia necesităînțelegerea și respectarea lumii interioare a indivizilor, în care gândirea și emoțiile sunt procese psihice complementare. La fel de importantă este și înțelegerea interacțiunii dintre indivizi și cum derivă aceasta. În explorarea acestor fenomene, posibilitățile devin la fel de importante ca probabilitățile, iar cei angajați în explorarea acestor fenomene sunt la rândul lor schimbați de căutare, cu toate rezoluțiile și ambiguitățile lor inefabile.

Inteligența empatică este un concept dezvoltat pentru a articula practica profesorilor și terapeuților, care sunt atenți la interfața dintre dezvoltarea cognitivă și afectivă a elevilor, și care sunt receptivi la puterea relației în învățare, predare și autodezvoltare. Este un concept care reflectă multe dintre practicile profesorilor și terapeuților educaționali, care încearcă să mobilizeze abilitățile tacite ale elevilor în slujba dezvoltării lor, spre a deveni persoane informate, bine integrate și pline de resurse. În mod evident, inteligența empatică susține dezvoltarea parteneriatelor între profesori și terapeuți, în slujba celor care sunt în îngrijirea lor, și unde în contextele lor diferite de practică pot exista complementarități în abordarea teoretică.

Învățarea este o experiență interactivă, cel mai bine obținută într-un climat de relație, îngrijire și respect reciproc. O astfel de îngrijire este pur și simplu oferită, ci nu impusă, și respectă nevoia oamenilor de autonomie, autodeterminare, provocare și securitate. În acest mod empatic, învățarea este un proces dinamic și democratic. Înțelegerea acestui proces și abilitatea de a-l pune în aplicare marchează un educator empatic, inteligent și eficient. O astfel de persoană are abilități intelectuale, afective și interpersonale complexe, în beneficiul elevilor și al tuturor celor pentru care este responsabilă. Într-o clasă tipică, abilitățile la nivel înalt sunt necesare pentru a gestiona constructiv toate variabilele și dinamica. Sensibilitatea, acordarea cu ceilalți, abilitățile de observare, autocontrolul și înțelegerea de sine sunt premergătoare inteligenței empatice și predării eficiente.

Inteligența empatică este un sistem complex de funcționare susținut de cultură și de reacția umană. Imaginația și sensibilitățile emoționale se pot extinde asupra narațiunilor personale sau culturale, prin filme, muzică, dramă sau artă, de unde decurge importanța în educație a promovării diverselor sisteme simbolice (muzică, dans, dramă, sculptură, artă, design) ca surse de dezvoltare estetică, afectivă și cognitivă. Abordările unidimensionale ale predării și învățării nu vor promova dezvoltarea intelectuală bogată, care rezultă din receptivitate și comunicarea sensibilă. Educatorii empatici iau în serios nevoia de a dezvolta în studenți acele abilități, competențe și calități comunicative necesare dezvoltării complexe și globale a individului.

Atât Piaget, cât și Vygotsky, au acordat atenție funcției afectivității în gândire. În timp ce Piaget credea că există paralele importante între aspectele cognitive și cele afective ale dezvoltării intelectuale, el a privilegiat în cele din urmă cognitivul, motiv pentru care psihologia educației s-a concentrat pe dezvoltarea cognitivă timp de decenii. Cu toate acestea, studiile mai recente au dovedit că inteligență empatică poate fi relevantă oriunde oamenii se angajează în interacțiuni interpersonale, fie că este vorba de lideri, educatori, terapeuți, profesioniști în diferite domenii, sau părinți. Prin activitățile specifice fiecărei categorii, se poate semnala nevoia de cunoaștere, de bucurie și cea de a împărtăși experiențele individuale de viață cu ceilalți. Astfel, se creează o interfață între viața personală și cea publică.

Respectul pentru natura complementară dintre gândire și emoție, descris prin conceptul de inteligență empatică, poate mobiliza dezvoltarea intuiției, a viziunii și chiar a înțelepciunii. Conștientizarea propriilor vieți și sentimente poate ajuta la autodezvoltare și, mai mult de atât, îi poate inspira pe ceilalți să se angajeze în acțiuni constructive și benefice pentru ei și societate. Persoanele influente răspund nevoilor complexe ale celorlalți, fizice, emoționale sau educative. Dacă astfel de nevoi sunt satisfăcute într-un moment în care sentimentele sunt intense, influența tinde să fie mai mare. Profesorul sau mentorul care modelează strategiile de învățare de succes, la un moment dat, cu nevoi critice, este influențator. Liderul mondial care promite soluții și oferă respectarea acestor promisiuni, este influent. Natura unei astfel de influențe este relevantă pentru conceptul de inteligență empatică, unde descrie tipul de influență interpersonală frecvent caracterizată de mame, tați, educatori și lideri mondiali precum Gandhi, Maica Tereza și Nelson Mandela. În timp ce astfel de oameni sunt angajați în moduri influențiale cu alții, scenariul pe care îl livrează în teatrul lor de influență merită să fie informat, elocvent și memorabil. Adesea, acel scenariu trebuie improvizat din experiența și filosofia întruchipate. De aici decurge nevoia unor astfel de oameni influenți, care să fie bine integrați, flexibili și conștienți.

Inteligența empatică nu se referă doar la planificarea strategiilor pentru modificarea implementării, educarea celorlalți sau mobilizarea acestora pentru performanță. Este vorba despre dezvoltarea unei teorii personale și inteligente a vieții profesionale, pentru a ghida deciziile și reacțiile în situații provocatoare, adesea surprinzătoare. Este, de asemenea, despre descoperirea în interiorul culturii a înțelegerilor pe care alții le-au descoperit mai devreme. Astfel de predecesori ar putea fi educatori, artiști, compozitori, scriitori, oameni de știință sau gânditori. Poeții, spre exemplu, sunt deosebit de talentați în structurarea ideilor emoționale, și perspicace în limbajul evocator.

În zilele noastre se recunoaște, mai ales în corporațiile și instituțiile de învățământ care funcționează după noile teorii, că ființele umane sunt mai productive și mai împlinite atunci când le sunt recunoscute meritele pentru eforturile depuse, și au oportunități de a demonstra diversitatea abilităților lor. Rolul sentimentelor în viața intelectuală și corporativă șunt argumentate de interesul actual pentru inteligența emoțională.

Inteligența emoțională nu este aceeași cu inteligența empatică. În timp ce inteligența emoțională este o componentă necesară a inteligenței empatice, există diferențe importante între ele.
Crearea unei dinamici între inteligența cognitivă și cea emoțională stă la baza funcționării inteligenței empatice, care caută să înțeleagă modul în care fiecare își aduce contribuția și semnificația.