Anul trecut mi-am amintit de fanuropita intr-o zi de luni, după ce sărbătoarea Sfântului Fanurie trecuse de-o zi sau doua. Atunci mi-am dorit în adâncul sufletului ca anul acesta sa nu mai uit. Și întâmplarea a făcut ca am „descoperit” intr-o biserica un anunț cu faptul ca se slujesc fanuropite în zilele de 26 și 27 august. De atunci am reținut, și am fost atenta la data.
Mare mi-a fost bucuria sa „descopăr” ca anul acesta Sfântul Fanurie este sărbătorit chiar intr-o duminica, ceea ce face și mai ușoară împletirea tradiției grecești, cu posibilitatea de a duce o mică și umila jertfa creștină la biserica, în zi de sărbătoare.
Azi-noapte, pe la ora 22 m-am apucat de pregătit fanuropita. Înainte de miezul nopții am scos-o din cuptor și am lăsat-o la răcit. Nu mi-a trecut prin minte sa cer nimic, n-am pus nicio dorința, după cum spune tradiția. Sper doar sa fie spre folosul de care Dumnezeu ne știe pe toți ca avem nevoie, pentru toți prietenii nostri, pentru rude, cunoștințe, și mai ales pentru familiile noastre și pentru familiile care se afla în suferințe și încercări.
Am făcut pentru astăzi Fanurpita, în loc de orice alt chec, cozonac sau placinta. Am avut șansa, și mare mi-a fost bucuria!
Pe vremea când trăiam în Grecia, în ziua de Sfântul Fanurie oamenii umpleau bisericile de Fanuropite, alături de care isi „legau” dorințele. Fanuropitele creștinilor se slujeau de mai multe ori pe zi, căci bisericile erau neîncăpătoare pentru toate plăcintele deodată. Astăzi îmi este dor de acea mireasma de Scorțișoara amestecată cu mirosul de ceara curata de albine ce ardea în fiecare placinta, și cu mirosul divin de tămâie.
O doamna spunea ca așează o bucata de fanuropita la capul patului, pentru ca adora sa ii miroasă camera a fanuropita.
În limba greaca „φανέρωσέ” înseamnă „dezvăluie”, „descoperă”. Astfel ca Sfântul Fanurie reprezintă Sfântul care dezvăluie, care arata, care indica obiectele pierdute, care ajuta oamenii sa isi găsească soți sau soții, care ajuta pântecul femeilor sa găsească rod ce va naște copii, care ajuta oamenii bolnavi sa gaseasa tratament bun pentru durerea lor, care ajuta vrăjmașii sa găsească pacea spre iertarea aproapelui.
Nu întâmplător Sfântul Fanurie poarta în icoana sa o lumânare, ci tocmai pentru a ne arata ca el este luminator de drumuri, ca el merge cu lumina înaintea noastră, ca noi sa găsim ceea ce căutăm, mai ales dacă ne cufundam în adâncul sufletului.
Fanuropita, de asemenea, mai poate fi tradusă ca „placinta cu lumina” sau „placinta cu felinar”. Tocmai pentru aceasta semnificație, anterior exprimata.
Va las alte câteva detalii despre Sfântul Fanurie și fanuropita, pe care le-am găsit pe un site grecesc:
«Άγιε μου Φανούριε, φανέρωσέ μου το… και θα σου κάνω μια φανουρόπιτα για την ψυχή της μάνας σου!» .
„Sfântul meu Fanurie, dezvăluie-mi-o… și-ți voi face o fanuropita (placinta sfântului Fanurie) pentru sufletul mamei tale!” .
În schimb umil, o fanuropita și o dorință, Sfântul Fanourios și fanuropita dăruită în numele mamei sale, manifestă ceea ce toată lumea își dorește. Dorința care însoțește fanuropita este suficientă pentru ca Sfântul Fanourios să descopere obiecte pierdute, persoane, locuri de muncă și chiar sănătatea pierdută. Cu o dorință langa fanuropita, rostita de buzele bunicii sau ale călugărilor din Muntele Athos, găsești chiar și un mire (sau mireasă).
Agios Fanourios dăruiește cu generozitate, pe 27 august, împlinirea pentru orice dorință, iar în schimb așteaptă doar umila fanuropita.
Agios Fanourios își răspândește generozitatea și se mulțumește cu o fanuropita, făcută din doar 7 sau 9 ingrediente. Ulei, zahar, vin dulce, portocala, cuisoare, scortisoara, faina, iar cu cele 7 ingrediente simple ale fanouropitei, Agios Fanourios „manifesta” dorinta. Adăugând stafide și nuci, ingredientele devin 9, iar Agios Fanurios poate face minuni. Agios Fanourios face „magie” cu fanuropita, una dintre cele pe care chiar și călugării de pe Muntele Athos le permit. Agios Fanourios, cu dorința și plăcinta cu lumânare a bunicii, impreuneaza misterele ortodoxe cu tradițiile grecești populare.
Șapte taine ale bisericii, șapte zile ale creației, nouă ordine de îngeri. Putem adăuga condimente și nuci, dar bunătățile pentru fanuropita au întotdeauna un număr impar. Și, să nu uităm, fanuropita ca „pâine obișnuită”, care se face tot în mănăstirile din Muntele Athos, este mereu de post. Fanuropita, în toate variantele sale este plină de arome, dar nu conține niciodată ouă și grăsimi animale. În caz contrar, nu capătă gustul, dorința fanuropitei rămâne neîmplinită. Așa spun tradițiile despre Agios Fanourios.
Oamenii mărturisesc despre Sfântul Fanurie și fanuropita lui:
Agios Fanourios dezvăluie „lucruri furate și lucruri pierdute” cu o fanuropita. În altă parte se spune că, dacă îi așezi o fanuropita, „Sfântul Fanourios te luminează” și îți arată calea cea bună. Nu întâmplător este reprezentat, desigur, nu cu o fanuropita, ci cu o lumânare aprinsă, luminând drumul. În Cipru, Creta și în alte părți, cu dorința pusă alături de fanouropita, Sfântul Fanourios le dezvăluie femeilor necăsătorite partenerul lor. La Florina, femeile necăsătorite dorm cu o bucată de plăcintă la cap, astfel încât Agios Fanourios să dezvăluie un soț „de vis”. Dacă acestea par complet patriarhale, exagerăm, uitând că tradițiile sunt din altă epocă.
Legenda despre dorința fanuropitei și a mamei lui Agios Fanourios reflectă și noțiuni patriarhale:
„Cei care îl invocă pe Agios Fanourios […] spun: Dumnezeu să binecuvânteze pe mama lui Agios Fanourios. Dumnezeu s-o ierte.” Așa ne spune Alexandros Papadiamantis despre fanouropita, în nuvela „«Γουτού Γουπατού»”, referindu-se la Skiathos la începutul secolului XX.
Agios Fanourios se referea la sufletul mamei sale când a spus „Πάρτε να σ’χωρέστε” – „Luați ca sa o iertati” (făcând referire la mamalui), împărțind fanuropita. Există zeci de variante ale rețetei de fanouropita, zeci fiind și lucrurile ce le „aude” Agios Fanourios despre mama sa păcătoasă. Agios Fanourios, spun ei, coace fanuropita pentru a ierta o mamă care este crudă cu el, cu cei săraci și cu cei slabi. În altă parte în Grecia se zvonește că mama lui era păgână și a refuzat să se convertească la creștinism. Potrivit unei alte versiuni întunecate, răspândită în Rhodos, mama, dacă nu a fost extrădată, era cu siguranță de „morală libertină”.
Astăzi, Agios Fanourios este asociat în principal cu fanuropita și așteptările pe care o aduce dorința acestuia.
Datorită etimologiei sau paretimologiei numelui și dorinței sale, Agios Fanourios, cu o fanuropita, ne „manifestă” orice dorința. Și totuși, până în secolul al XIV-lea a fost un Sfânt „invizibil”. Agios Fanourios și plăcinta sa ne-au fost dezvăluite întâmplător, în timpul restaurării zidurilor orașului Rodos. În timpul lucrării a fost descoperit un templu pe jumătate ruinat în care se aflau multe icoane vechi. Cel mai bine păstrat, spune tradiția, reprezenta un sfânt în haine militare romane care ținea o lumânare și o cruce. În imagine, probabil o frescă, se distinge puțin numele „Sfântul Fano”. În jurul icoanei se aflau 12 reprezentări înfățișând viața și martiriul său. Numele „Agios Fanourios” a fost dat de mitropolitul din Rhodos Nilos, restaurând bisericuța și închinandu-o „neofanilor”. Mitropolitul a stabilit o dată de prăznuire pe 27 august, ziua în care a fost găsită icoana, iar Sfântul Fanourie a fost declarat hramul Rodosului.
Agios Fanourios a fost venerat de atunci și cultul său s-a răspândit, împreună cu fanouropita, mai întâi în Creta și Cipru.
Dragostea deosebită a cretanilor este relevată de legenda, potrivit căreia a salvat în mod miraculos trei preoți creștini de pirați. Cultul său este deosebit și în Cipru, unde se află peștera lui Agios Fanourios, în Agios Georgios ocupat din Kyrenia. Potrivit tradiției, Agios Fanourios, urmărit de sarazini, s-a ascuns pe un țărm stâncos, în interiorul unei peșteri, unde se află icoana sa. Extragem informații istorice din Codexul grecesc al Vaticanului 1190, Noul Limonare, Sinaxarist și secvența Sfântului. Informații suplimentare pot fi găsite în frescele cu scene din viața lui Agios Fanourios din capela Mănăstirii Valsamonerou (apa-balsam).
„Invizibilul” de mulți ani – Agios Fanourios și biata sa fanouropita au, așadar, o istorie bogată:
Agios Fanourios și fanuropita, cu numeroasele sale variații din Grecia, sunt de gândit. Bogate în informații religioase, folclorice, culinare, care alimentează chiar și dezbaterile contemporane, precum cea despre patriarhat. Mai presus de toate, însă, dorința fanutopitei este hrană pentru suflet. Mâncare care ne face să renunțăm la corectitudinea politică de azi și să ne răsfățăm cu „magia” nevinovată de ieri. Ceea ce ne permite, cel puțin pe 27 august, să întrebăm, cu o plăcintă aromată: „Sfântul meu Fanurie, arată-mi…” – «Άγιε μου Φανούριε, φανέρωσέ μου το…».
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru de psihologie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea lor.
