Au trecut 2 ani și 2 zile de atunci…

Eram un curtea Spitalului Fundeni.

Când mergi acolo în vizită, te copleșesc emoțiile.

Când mergi acolo ca medic, habar n-am de unde găsesc putere oamenii ăștia!

Când mergi acolo ca psiholog, ești antrenat să îi ții de mână pe toți, să le arăți drumul pe care se ajunge la încredere și speranță.

Când mergi acolo ca mamă, tot universul stă în loc, și-așteaptă. Pulsul crește, apoi stă de tot pe loc. Inima bate cu putere, apoi uită să mai bată.

Unii copii rămân acolo, alții pleacă. Unii merg acasă, alții la alte spitale.

Noi am mers în ambele direcții. Indeciși. Înspăimântați. Îndurerați.

Mi-am amintit pe 7 septembrie că e o zi importantă, și cu toate astea nu știam ce. Creierul meu probabil că refuza să mă lase să îmi amintesc. Ar fi fost prea dureros, și mi-ar fi stricat ziua.

După trecerea evenimentului, s-a deblocat cumva. Dar suntem bine și în siguranță, acum nu mai este loc de frică și anxietate.

Uneori zic că de atunci m-am schimbat enorm.

Dacă ma uit la ziua de ieri, care nu a fost una conform dorințelor mele actuale, aș spune că nu m-am schimbat absolut deloc.

Învăț să mă iert. Învăț să mă accept. Învăț să nu mai lupt, ci doar să fiu.

Am mari pretenții de la mine, am multe cerințe și multe așteptări de la propria persoană.

Aștept de la mine o formă de iertare fără margini, o formă de bunătate ce s-ar compara cu bunătatea sfinților. Ce departe merge dorința, cât de mult bine mi-ar plăcea să pot face.

Dar nu pot încă. Sunt încă mică, încă speriată uneori, încă judecată de nedrept și pentru asta furia îmi îneacă bunătatea.

Încă învăț să mă temperez.

Astăzi, la ora 5, m-a întâmpinat luna nouă pe peronul din Gară.

Am rugat-o să-mi dea ea un sfat. Și l-am primit…

Că să îmi văd dorința de bunătate îndeplinită, am nevoie să fac pași mici. S-o iau mai încet, să fiu mai răbdătoare și cu mine, nu doar cu ceilalți.

Sunt educată și formată să ajut oameni, să am grijă de mine, ca să ii pot îngriji pe ei. Dar uneori îmi scap din mâini, mă scurg printre propriile degete.

De dimineață m-am adunat sub lumina lunii.

Îți mulțumesc, Maică bună, că Tu nu uiți niciodată de mine și de puiul meu!