Scurt dialog cu o altă mămică:

Dumneaei:

– Am citit cuvant cu cuvant postarea dvs.cu tratarea afectiunii oncologice a fetitei. Cu siguranta, puterea si stapanirea de sine pe care ati avut o se datoreaza si meseriei. Cu aproximativ 2 ani in urma si eu plangeam in curtea Sp Fundei, sectia Hematologie asteptand analizele baietelului meu de 1 an si 3 luni. Analizele au fost bune, insa in continuare are prezenti niste ganglioni mici laterocervicali despre care toti medicii imi spun sa nu ii mai bag in seama ca sunt de la raceli.De la 1 an astept ziua in care sa nu ii mai vad deloc.

Răspunsul meu (pe care vi-l datorez tuturor):

– Și fetița mea continuă să aibă încă formațiunea tumorală, însă mult diminuată. Scade de la o lună la alta câte 1-2 mm. Însă acum ceva vreme, un preot blând și bun mi-a spus să nu fiu tristă că mai este ceva acolo, căci aceea este urmă și dovadă de mântuire, și este acel lucru care ne amintește zi de zi să ne rugăm, este acel lucru care ne amintește zi de zi cât de fragilă este viața, și astfel ne face să o prețuim mai mult, ne amintește zi de zi să ne cumpătăm, să avem grijă la ce băgăm în gură și la ce scoatem din gură, ne amintește zi de zi să rămânem bune și blânde cu copilul nostru, ne ține într-o formă de stres continuu, dar este un stres cu mare și bun folos! Și eu aștept ziua în care un medic o să îmi spună: de astăzi nu mai identificăm nimic! Dar mă gândesc că aș uita de rugăciune, ușor, ușor, sau că aș uita să mulțumesc și să fiu recunoscătoare. Cât timp formațiunea tumorală, sau ganglionii copilului Dvs nu îi amenință viața, nu au nicio evoluție, și doar există, păstrați-vă cumpătul și liniștea. Fiecare copil are caracteristicile lui, fiecare copil are o aluniță ce dă bătăi de cap părinților, dințișorii cumva, o urechiușă, o unghie la picior cu colț… toți copilașii și toți oameni au un „mic defect” – dar asta nu înseamnă că omul sau copilul este defect! Înseamnă că suntem unici, că suntem buni și bine așa cum suntem, înseamnă că observăm acel ceva mic și care nu e perfect, dar pe lângă acest lucru, observăm minunea pe care Dumnezeu a pus-o în noi, și ne-a lăsat în rest întreg corpul sănătos și bine! După experiența mea, mai mult și mai convinsă ca oricând, încurajez toți bolnavii de cancer să se uite la restul corpului, și să fie conștienți de faptul că într-un corp de 50-60-70 kg, tumora este doar mai mică decât un organ! Noi suntem mari, iar ea e mică. O primim, ne învățăm lecția, căci pentru ceva a venit acea boală, sau din vreun motiv, dar întotdeauna ceva să ne învețe. Și când nu ne va mai fi frică de ea, dar vom găsi încrederea și soluțiile de a o vindeca, de a o trata, cu blândețe și grijă pentru țesuturile sănătoase care o înconjoară, ci nu cu ură și vrajbă față de boală, atunci vindecare va apărea mai întâi în suflet, teama de moarte va dispărea, și prețuirea pentru fiecare zi va apărea! Și dacă la sfârșitul zilei vom fi liniștiti, bucuroși, recunoscători, și cu speranța că Dumnezeu e va mai îngădui să trăim încă o zi de bucurie, în acest fel, zi după zi, se va forma o nouă viață, de zeci și zeci de ani. Și nici nu vom mai știi când ne-am vindecat cu adevărat și trupul. Doamne ajută!