Da, da, și eu fac parte din rândul mămicilor emoționate la început de an școlar.

Nu este prima dată când trec prin asta, dar este mult diferit!

Prima zi de grădiniță poate fi o experiență plăcută dacă părintele are grijă să își încurajeze corespunzător copilul.

Prima experiență – copil de 2 ani dus la creșă

Am trăit experiența primului început de an școlar acum 2 ani. La 1 septembrie 2021 am dus #bulgărașdedragoste pentru prima dată la creșă. După 7 zile am ajuns la Fundeni. După 2 luni am oprit mersul la creșă pentru ședere îndelungată în spital.

N-a fost o amintire prea plăcută, plus că în fiecare dimineață despărțirea se făcea pe bază de lacrimi și muci.

Dar îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, Sfântului Nectarie și Maicii Domnului că acum am reluat această necesitate, de a merge la grădiniță, cu zâmbetul pe buze și cu mare încredere.

Educație acasă sau la grădiniță?

De când #bulgărașdedragoste a rămas acasă, eu sunt pentru ea și asistent medical, și educatoare, pe lângă mamă cu normă întreagă. Asta când nu intervine Bibi cea dragă și preia din sarcini. Doamne, ce bine e că o avem pe Bibi (bunica)!

Am pregătit-o în acești doi ani, cu tot ce am știut eu: de la liniuțe, puncte, bastonașe, manuale speciale pentru 2-3 ani, 3-4 ani, acum 4-5 ani, la felul în care se pun papucii corect în picioare (chiar dacă are multe zile când o văd cum pune papucii invers, cu delicatețe, și îmi spune cu ochii mari că sunt bine puși și că merge comod cu ei așa ), la modul în care se desface un șervet și se pune pe masă înainte de a mânca, la cum se pune o gecuță pe umeraș, cum se așează ghetuțele frumos la locul lor…

Draga de ea, cred că abia aștepta să scape de mine…

Un nou început!

Ieri am mers în curtea școlii pentru deschiderea anului școlar. A zărit de la distanță niște copii de vârsta ei, și-a fugit către ei. Nici nu s-a uitat în spate să vadă dacă o urmăm. A vrut să îi facem poze cu toate decorațiunile, ea – cea care nu stă la poze nici rugată. Dar acum avea exemplul atâtor copii care făceau poze, încât a cerut acest lucru.

Mare schimbare de atitudine!

După încheierea discursului de deschidere, elevii s-au îndreptat spre sălile de clasă, iar copiii de grădiniță s-au îmbarcat în mașinile părinților, alții pe jos, și au pornit spre grădiniță. Unii mergeau cu autobuzul…

Noi eram pe jos. La doi pași ni-i școala.

Dar șoferul autobuzului, veșnic pus pe șotii și iubitor de prichindei, o întreabă și pe-a mea dacă vrea cu autobuzul, în timp ce deja o luase pe sus, ca bestia pe Belle, și o urcase în autobuz. Prinde fi-mea strașnic de o bară, și îmi zâmbește încrezătoare.

O întreb cu o urmă de îndoială :

– Vrei să vină mami cu tine?

– Nuuu! îmi răspunde de parcă nici n-aș fi avut loc în autobuz.

– Vrei să vină tati? întreb din nou, în speranța că totuși, cineva o supraveghează.

Aud din nou un Nu, de parcă ar fi spus „abia așteptam momentul asta, fără voi”.

Soferul ocolește mașina, urcă la volan și pleacă în direcția opusă grădiniței.

Emoțiile părinților în prima zi de grădiniță

Să te ții, nene! Mi-au trecut toate filmele prin fața ochilor!

În primul rând, faptul că ea are o afecțiune la umăr, ceea ce i-a scăzut dramatic puterea în mâna dreaptă. Cum se va ține singură de bară?

Apoi… dacă îi duce la grădinița din satul alăturat? Ea va coborî prima, căci e ultima urcată. Cine va avea grijă de ea? Ea nu aparține acelei grădinițe! Panică!

Unde e mașina noastră? Acasă! Cei „doi pași până la școală” s-au transformat instantaneu în zeci de mii de mile distanță!

Dă-i și fugi. Pe coastă, la deal, cu pantofi de doamnă, cu soț la cămașă și sacou. Ne-au ieșit sufletele.

Cheia nu e în contact, e în casă. Secunde pierdute! Inima bum-bum-ping-pong! Simțeam ca face și fâssss, din când în când

Trece un domn și observă disperarea. Ne spune că autobuzul doar ocolește satul, și ajunge la grădiniță. Alți doi pași până acolo. Nea, nea, nea, lasă că știu eu cum e cu doi pași. Dă-i cu mașina, că poate e mai bine!

Ajungem la grădiniță odată cu autobuzul. Fi-mea era în extaz! Prima ei plimbare cu autobuzul, singură! Îi luceau ochișorii ca la emoticoanele de pe net. Ai mei erau la fel de înlăcrimați ca ai emoticoanelor. De-aia îmi place să fac cu ea exerciții de recunoaștere a emoțiilor.

Atitudinea copilului în prima zi de grădiniță

A prins plăsuța cu o floricică pentru doamna, mai mult pe fugă decât atentă la indicațiile mele, și-a fugit spre intrarea în grădiniță. Ușa dădea să se închidă, și o văd pe-a mea cum bagă cotul drept la înaintare, prinde ușa cu cotul și se strecoară fără a opri mersul lent al ușii, în drumul ei pentru a se închide.

Alt nod în gât. Umărul! Să nu o lovească ușa.

Gata, Alexandra! mi-am spus. Ajunge!

Am intrat în clasă. A cautat-o puțin pe doamna prin aglomerația de adulți, a găsit-o, i-a dat cadoul ca și când „Ține ăsta, că m-a zăpăcit mama cu punga asta!”, iar doamna a invitat-o să se așeze unde îi place ei.

Eh, doamna se referea la a-și alege o bancă, iar fi-mea a prins o ladă mare cu mașini. E și ăsta un loc care îi place.

A probat mai multe băncuțe (acasă nu am mai multe măsuțe pentru ea, așa că în sensul ăsta nu am pregătit-o, cu a sta într-una, care să îi fie stabilită pentru tot anul. Deci, încă îmi scapă din vedere anumite aspecte. Mai am mult până la perfecțiune. Doamne, câte mi-or mai fi scăpat?), nu a mâncat dulcele care era pe ele… Nici măcar nu a pus mâna pe vreun cornet ce părea de înghețată.

Ea nu este deloc obișnuită cu dulcele. De 2 ani nu a mai pus gura pe zahar. Înainte mânca și Nutella cu pâine. Dar a înțeles că bubița ei se va vindeca mai repede dacă nu mâncăm zahăr. Și așa este! Așa că, matură emoțional, a ocolit cu demnitate cornerul umplut cu ciocolată, pe care alți copilași l-au devorat . M-am simțit ușurată, observându-i comportamentul nestingherit de prezența mea, de care părea că oricum a uitat.

Finalul primei zile de grădiniță

După ceva vreme, a sosit momentul întoarcerii acasă.

– Nu plec, vreau să mai stau!

Oh, hai că e de bine. E adevărat, cam scurtă ziua asta de grădiniță, dar de mâine intri la program normal, așa că mai ai răbdare o zi.

Ce am învățat din această experiență?

Dacă este pregătit emoțional, dacă este instruit, dacă părintele face aceste pregătiri lipsit de emoții de disconfort, ci mai degrabă bucuros, copilul va prelua cu încredere atitudinea hotărâtă de a merge la grădiniță! E clar că acolo e bine și frumos, dacă mami atâta se laudă cu grădinița asta.

4 ani nu e deloc mult pentru a merge pentru prima dată la grădiniță. Copilul depășește unele bariere emoționale, câștigă mai multă încredere în el, devine mai independent, și deja cunoaște reacțiile părinților, pe care are posibilitatea să le interpreteze rațional, dacă este nevoie. Spre exemplu, ea știe că dacă se rătăcește undeva, stă acolo până ce mă întorc să o iau, și nu pleacă cu absolut nimeni de mână. Spune orișicui ar vrea să o ajute că mami a spus să stea în acel loc, chiar dacă o însoțește un adult. Și asta face! Am testat-o!

Ah, vă scriu mai târziu, căci dacă nu ați înțeles, noi am început grădinița. Este 6.55,si mă pregătesc să o trezesc!

Vă doresc zile de școală cel puțin la fel de bune ca ale noastre! Și mai presus de toate, să fiți sănătoși cu toții : copii, părinți, bunici, cadre didactice, și toți ceilalți care ajutați la bunul mers al lucrurilor (șoferi, oameni de serviciu, mentenanță etc).