Este miercuri. Așadar, peste 5 zile am examen de admitere, pentru care nu am avut prea mult timp la dispoziție ca să mă pregătesc. De aceea, acum este momentul să „trag tare”. Ca să mă asigur că voi reuși să învăț destul de bine și că nu voi fi distrasă de la studiu, am hotărât să o ducem pe Viviana la Bibi (bunica). Este locul ei preferat, este casa în care a mers după ce a ieșit din maternitate și în care a locuit primii 2 ani și jumătate din viață, și multe zile după aceea. Este casa care poartă amintirea de peste 30 de ani a mamei copilului meu, a căsniciei bunicilor ei și a tinereții bunicului. Deci, o înțeleg de ce îi place să meargă și să stea acolo. Plus că toată curtea este a ei, precum și florile, fructele, gargărițele, albinuțele, melcii, râmele, nisipul, pietrele ori creta colorată.

În seara asta am sunat-o ca să îi spun „Noapte bună”. Tocmai ce ieșise din duș, deci am prins momentul perfect. Auzindu-mi vocea, mi-a spus că este foarte obosită și că vrea să mă duc ACUM la ea ca să adoarmă. I-am explicat cum stă treaba cu teleportatul, dar fără a utiliza acest cuvânt, și a înțeles. Auzind glasul tatălui ei, l-a întrebat dacă nu cumva poate el să meargă la ea, căci el nu are de învățat! Bună justificare, am găndit eu. Nici el nu poate.

Și aud eu copilul meu drag cum se pune pe plâns mofturos, și cum îmi spune că este obosită și că vrea să adoarmă ținând-o eu în brațe. Oricât de pregătită sunt pentru astfel de momente, totuși nu reușesc să le fac față cu inima rece, și atunci m-am simțit puțin neputincioasă și tristă pentru că nu puteam fi cu ea, să o țin doar în brațe. Cât de simplu este, cât de puțin, și totuși cât de mult contează pentru copilul nostru, care atâta își dorește de la noi: iubire, îmbrățișări, zâmbete, gâdilat, și multă, multă joacă.

Sursa foto: Pinterest/ Paperblog

Am povestit cu ea puțin despre bateriile ei care s-au golit, și care au nevoie și ele să doarmă, că sunt obosite, dar m-a asigurat că mâine vor fi foarte pline. Într-un mod mai puțin științific decât pentru un adult, dar într-o manieră simplă de a înțelege lucrurile, Viviana a dedus și știe că bateriile produc energie, iar ea are multă energie atunci când face tot ce își dorește fără să simtă oboseală. Când începe să obosească e semn clar că bateriile se golesc, și le alimentează fie cu somn, fie cu mâncare. De data asta erau atât de golite, încât bateriile ei aveau nevoie de un somn lung, de toată noaptea, motiv pentru care am întrebat-o dacă nu cumva vrea să îi citesc o poveste. Dacă nu sunt cu ea ca să o țin în brațe, așa cum obișnuim, cel puțin să îi citesc povestea de culcare. A acceptat bucuroasă. Am dat fuga în dormitorul ei și am luat din bibliotecă „Pisicile aristocrate”. Am început să îi citesc, la fel ca în fiecare seară. Doar că de obicei stau lângă patul ei, sau cu ea în pat, iar de data asta eram în bucătărie, iar ea la 30 km distanță de mine. Am auzit-o de vreo 2 ori căscând, apoi liniște deplină. Nu m-am oprit din citit, ci am dus povestea până la capăt. La finalul poveștii mama mi-a spus că doarme de mult, că o închină căci a adormit fără să spună rugăciunea, și că se va culca și ea, că tare i-a plăcut povestea.

Mă gândesc cu duioșie câtă stabilitate și siguranță îi oferă copilului un act predictibil, un act repetat, un obicei, o rutină, și cât de utilă este această rutină în momente delicate, precum atunci când în sufletul ei răsare dorul de mine. N-am putut fi acolo, cu ea, însă am putut face ceea ce făceam de obicei: să citim împreună povestea de seară.

Zilnic spun și nu știu dacă se va încheia vreodată această constatare, despre faptul că mereu învăț ceva de la ea. Astăzi am citit pentru prima dată o poveste la telefon, fără cameră, fără poze, fără nimic altceva. A ascultat povestea citită precum ascultam eu teatru radiofonic atunci când eram mică. Doar că ea a ascultat vocea mamei ei!

Mă bucură și îmi luminează sufletul acest obicei al nostru de a citi. Este printre puținele lucruri pe care le face așa cum visam eu, și fără ca eu să fac ceva în mod deosebit pentru asta. Din contră, uneori mă ia pe mine somnul citindu-i, iar ea este curioasă să terminăm povestea. Asta se întâmplă în serile în care ea are bateriile mult mai pline decât le am eu…

Dar da, Viviana m-a învățat și despre renunțarea la orgolii, la dorințele, visurile și ambițiile proprii proiectate pe ea… Când eram însărcinată îmi imaginam tot felul de caracteristici ale copilului imaginar perfect, care ar fi trebuit să se nască știind deja o enciclopedie întreagă, sau cel puțin toată informația științifică pe care am studiat-o eu de-a lungul a 28 de ani, ar fi putut să stie și câteva opere ale marilor compozitori clasici, eventual să își deseneze pe la 3 ani și arborele genealogic de la 1800 încoace, să picteze ca mamaie, să fie perfecționistă ca Bibi, inteligentă ca tati, cu unghiile de la străbunica și cu ochi albaștri de la bunicul. Dar n-a fost așa!

Viviana a venit să îmi arate cât de minunată este ea în cele mai mici detalii, cât de frumoasă este cu părul ciufulit pe care refuză să mă lase să i-l descurc până ce trebuie să ieșim din casă, cât de drăgălașă este atunci când eu spun ceva, iar ea răspunde clar că NU (de-aș avea și eu această abilitate la fel de bine dezvoltată, aș fi salvată de multe sarcini suplimentare), sau cât de inteligentă îmi pare când colorează, pictează sau face un puzzle, și o văd stând cu fruntea încordată, cu sprincenele aproape unite, cu buzele țuguiate și cu expresia clară de persoană concentrată pe o activitate serioasă. Cât de mult mă bucură determinarea ei, hotărârea, capacitatea de a-și justifica părerile și alegerile, spiritul ager cu care știe să își negocieze orice dorință, însă fără a manipula, fără a pune presiune, fără a crea disconfort, ci doar exprimând alternativele ei pozitive pentru actul respectiv.

Viviana m-a învățat că tot ceea ce știam eu că e fain la viață nu se compară cu ceea ce îmi dovedește ea că este cu adevărat aducător de bucurie! Alături de ea am învățat că o poveste citită de mama cu dragoste poate să adoarmă copilul și la o distanță de 30km.

Somn ușor, Marie, Berlioz și Toulouse! Și ție, Roquefort!

Somn ușor, Viviana! Mami te iubește dincolo de distanță și timp! Mami te poartă în suflet când nu te poartă în brațe! Amin!