In articolul Cum te pot ajuta eu? am făcut o mică introducere către acest articol, astfel încât să vă pot povesti și dumneavoastră cat de frumoși și buni sunt profesorii bătrâni, cat de inteligenți și dornici să se adapteze noilor evoluții ale tehnologiei, cat de prețioși sunt ei prin tot ceea ce au făcut, prin tot ceea ce au avut ocazia să cerceteze și sa experimenteze, și prin tot ceea ce ne lasă ei astăzi nouă – cunoaștere si experientă!

Am vrut sa las… o mulțumire tuturor celor care mi-au fost profesori, celor care încă îmi mai sunt, și celor care deja s-au alăturat Împărăției Cerurilor. A fost o binecuvântare să pot învăța de la astfel de profesori, medici, academicieni, căci doar ei știu cat de valoroase sunt exemplele practice, concrete, și cat de lipsita de sens este teoria atunci când nu exista o urmare a acesteia în practica de la cabinet/spital. De asemenea, acești profesori sunt ultimii din generația lor, și probabil singurii care mai oferă astfel de lecții adevărate de viată, de practică de specialitate, cu dăruire, cu suflet, cu considerație pentru munca depusă, și cu dorința de a-i învăța pe cei ce vin în urma lor, fără a cere la schimb NIMIC. Sunt oamenii care au dăruit cunoaștere, care au pus în mintea și conștiința celor care au vrut sa primească, aceste daruri – o enciclopedie întreagă de cercetare și muncă asiduă. 

1. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici – mi-a fost profesor de Neuropsihologie, Genetica si Antropologie la Facultatea de Psihologie. Datorita dumnealui am invatat creierul si mecanismele care stau la baza actiunilor noastre ca pe Tatal nostru. Ce-i drept, am uitat unele detalii. Dar pastrez cu sfintenie cursurile, inregistrarile, notitele, si cand am nevoie sa imi reimprospatez memoria, doar fac apel la ceea ce am deja. Am invatat de la acest om cea mai grea materie care se studiaza in facultatile de Psihologie, dar ne-a predat cu atata daruire, cu atata blandete, incat eu am absorbit informatiile precum un burete, si le-am pus in minte si in suflet la loc de cinste. Nu se poate vorbi despre aceeasi blandete atunci cand venea vorba de examene si acordarea notelor. Pe cat de darnic era in a oferi informatii din belsug, cu amanunte de lux si cu portii bune de amintiri depanate din viata dumnealui, pe atat era domnul Academician cand venea vorba de note. Dar ii placea sa intalneasca studentii, sa se intalneasca cu ei in restante, sa ii stie ca s-au straduit sa invete mai bine. Si avea dreptate! Eu nu am avut restanta, ba chiar am avut si note de 10 la dumnealui. Va rog, nu considerati asta ca pe o lauda, ci ca pe o modalitate de a-i arata respect domnului Academician, atunci cand se apuca de corectat. Tot de la acest om am invatat echilibrul in viata: ce inseamna sa respecti o rutina de somn, o rutina de a lua masa, o rutina de sport si miscare, o rutina in toate. De la domnul Academician am invatat ca umorul nu are varsta, si ca poate fi insearat si in cadrul cursurilor universitare cu moderatie. Atunci cand lectia devea prea obositoare, arunca o gluma adevarata, care ne facea pe toti sa zambim, sa ne trezim, si sa ne intoarcem cu gandul si atentia la curs. Avea si are metodele dumnealui de a pastra atentia vie, orientata pe ceea ce conteaza pentru 2 ore. As povesti despre dl Academician zile in sir. De fapt, uneori chiar fac asta. Am unii prieteni care spun „Aaaa, iara incepe sa povesteasca de Stolnici!”. Stiu ca atunci cand ma pornesc, ma opresc mai greu. Imi este atat de drag acest OM, acest profesor, si am invatat atat de multe lucruri de la dumnealui, ca nu as putea sa treaca prea mult timp fara a-l aduce in discutiile mele.
2. Medicul psihiatru Aurel Romilă – mi-a fost profesor de Psihopatologie la Master. Din pacate, la putin timp dupa finalizarea programului de Masterat, domnul profesor a plecat din lumea aceasta. A lasat insa un bagaj impresionant de cunostinte. A lasat materiale video, inregistrari, si intotdeauna ne incuraja sa inregistram vorbele dumnealui, caci doar asa stiinta va merge mai departe. Nu pastra nimic pentru sine, tot ce stia oferea cu gratie studentilor pentru a invata. Cu niste glume mai sarcastie decat ale domnului Academician, ne pastra captivi timp de multe ore, in cadrul a numeroase intalniri saptamanale. Asemenea domnului Academician, ne vorbea mult despre Dumnezeu, despre credinta, despre Trinitate, despre legatura dintre stiinta si credinta, dintre deznadejde si tulburarea psihica, dintre „depresie si omul ce L-a pierdut pe Dumnezeu”. Imi pare rau ca nu mai este, imi pare bine ca l-am cunoscut, sunt onorata ca mi-a fost dascal!

Lista nu as incheia-o aici, pentru ca acestora li se adauga multi alti profesori dragi sufletului meu, despre care voi avea ocazia sa va vorbesc. Dar de aceasta data prefer sa ma opresc la a-i onora pe acesti doi Oameni de seama ai stiintei, ai culturii, ai istoriei, ai medicinei si ai evolutiei acestei tari.

Va multumesc, domnilor profesori!