Luni dimineață…

Un început de săptămână promițător de multa dragoste!

Am avut un început de săptămână binecuvântat, câteva minute de bucurie ce nu se poate compara cu alte bucurii, câteva clipe de profunda recunoștință, de conștientizare, de prețuire.

M-am trezit foarte devreme. Aseară, #bulgărașdedragoste a cerut sa doarmă la noi în dormitor, împreună cu noi. Dat fiind ca acest lucru se întâmplă foarte rar, și doar când cere ea, am acceptat cu mare bucurie dormitul în trei. La trezirea mea, am fost atât de bucuroasa sa o privesc dormit așa frumos între noi. Sa îmi imaginez cum arătăm noi priviți din exterior, ce imagine frumoasa cu doi părinți și-un puiuț care dorm îmbrățișați.

M-am ridicat la marginea patului, rămânând însă lipita de ea. O mângâiam pe piciorușe, ii atingeam blând spatele, numai cât sa ii creez confort și sa o asigur ca sunt încă acolo, însă fără sa o deranjez sau sa o stimulez sa se trezească.

Am citit câteva rugăciuni, în timp ce cu o mana îmi mângâiam copilul. Am datorie de multa rugăciune, recunoștință și mulțumire către Maica Domnului și către alți Sfinți care ne ajuta zi de zi sa fim aici, sa fim bine. Și când am suficientă energie cât sa mă trezesc, prefer sa fac aceasta rugăciune dimineața, în liniște, înainte ca toată lumea sa fie treaza și sa zumzăie câte ceva pe lansa mine, și cu atât mai bine decât seara, când mai ademenitor este patul și somnul, decât atenția la rugăciune. Este o alegere și un comportament de moment. Am avut și alte etape, diferite. Dar mereu fac așa cum simt!

Am terminat rugăciunea, iar apoi am deschis laptopul, rămânând în aceeași poziție. Aveam câteva datorii pentru astăzi, mail-uri de trimis, câteva mesaje cărora sa le răspund, clienți de ordonat pentru săptămâna ce urmează, pacienți oncologici de încurajat.

Între timp, și înainte de a finaliza toate câte aveam de făcut, s-a trezit EA. M-a privit, s-a uitat în jur, mai întâi mirata – pentru ca isi dădea seama ca nu este în locul în care se trezește de obicei (camera ei), iar mai apoi liniștită, căci probabil și-a amintit ca a fost dorința ei sa rămână în camera noastră pentru somn.

Mi-a cerut sa o tin strâns în brațe, bine-bine, sa stau întinsă în pat și sa o tin cu tot corpul meu înconjurată. Ii priveam chipul satisfăcut, se citea Mulțumirea pe pleoapele ei catifelate. Puteam sa simt, sa adulmec fericirea și liniștea dimineții. Respira lent și calm. I se vedea lentrespiratia în burtica. Altceva nu mișca.

După câteva minute de stat așa, s-a trezit cu hotărâre, spunându-mi: „Gata, mami. Acum nu mă mai ții în brațe. Este dimineață! Bună dimineața, tatiiiii!” Iar apoi a coborât din pat!

Eu am ramas. Si în locul EI, a venit EL. Pentru alte putine minute, am stat cu el așa, îmbrățișați, respirând iubire, liniște, mulțumire, recunoștință!

Nu avem un ritual de recunoștință, nu facem din asta un obicei scris în agenda. Dar facem asta zilnic, de câte ori simțim!

Ne-a luat ceva timp, mai ales în perioada de început a relației, când valuri calde se amestecau cu valuri reci, ca sa ne armonizam. Am trecut prin perioade de clarificare, în care am învățat impreuma ca a plânge este omenește, este necesar, este binefăcător. Am învățat ca a suferi este parte din viață. Am învățat ca a iubi este o alegere și o munca pe vecie.

Și am învățat, Ușor-ușor, sa ne privim și sa ne iubim. Sa ne îmbrățișăm și sa ne mulțumim. Sa ne mangaiem și sa ne alinăm.

M-am trezit langa ei, privindu-i. Am citit langa ei, cu mulțumire. S-au trezit și m-au cerut pe rând, sa ii tin în brațe. Tacit, liniștiti, siguri ca vor primi îmbrățișarea, liniștiti, calci, blânzi, iubitori.

Mi-am dat seama ce treaba buna de familie am făcut!

Mi-am dat seama, în aceasta dimineață, ca în cercul nostru mic, de trei, suntem în siguranță și ne exprimam cu atâta ușurință iubirea, dorințele, vulnerabilitatile. Radem, plângem, ne imbratisam și ne iubim fără rețineri, fără sa ne gândim. Ne simțim în siguranță, și asta e tot ce contează!

Astăzi am învățat ca este mai important sa iubești, decât sa fii iubit!

Eu ii iubesc pe ei necondiționat! Și primesc iubirea ca pe un dar al sortii, nu ca pe un merit! Eu nu merit iubirea lor, pentru ca ei sunt cu mult mai mult decât mine. Ce-as fi eu fără ei? Dar mă bucur de iubirea lor, mă bucur ca Dumnezeu a îngăduit sa fim împreună în aceasta formula și sa descoperim Binele împreună.

Fara ei, eu sunt nimic aici. Fără ei, doar Dumnezeu îmi rămâne. Dar cu ei am Totul!

Multumesc, Doamne, pentru iubirea pe care ai pus-o în sufletul meu, ca să-i pot iubi, ca sa le pot fi brațe deschise oricând au nevoie, ca sa fiu o mama și o femeie așa cum probabil ne-ai creat, din brațe larg deschise și lacrimi de iubire și de dor!

Multumesc!