N-am fost niciodată fan al rețelelor de socializare. Am avut perioada mea în care postam ce fac, pe unde mă plimb și cu cine, am mai avut perioada în care îmi plăcea să „mă plâng” pe peretele Facebook, că pe acasă nu aveam cui mă plânge, dar astea au trecut.

Ai urmat 3 ani în care am avut mai puțin de 100 de postări, toate fiind distribuiri.

După care, în urmă cu câteva luni, m-a întrebat o doamnă dacă Eu chiar sunt psiholog, căci pe Facebook nu arată nimic în acest sens!

Ce? Serios?

Pe Facebook nu se vede nici dacă am copil sau nu, nici dacă sunt căsătorită sau nu, iar acea persoană știa cel puțin aceste lucruri despre mine. Doar mă vedea la biserică săptămânal, împreună cu familia mea.

Acela a fost momentul în care, după luni de zile în care soțul meu mi-a tot spus că ceea ce nu există în Social media, aproape că nu există nici în realitate, m-am apucat de postări zilnice. Nu o fac cu consecvență, dar mă străduiesc.

Mi-am dat seama că este mai ușor să dai like pe Facebook, decat bună-ziua pe stradă. Că e mai ușor să observi pe cineva, făcând ceva, într-o postare, decât când te afli lângă omul respectiv.

Nasol. Pentru mine e prea mult, dar ma conformez.

Așa am aflat că aveam un cont de Instagram devreo 10 ani. Uitasem de el. Avea 3 poze vechi. Ce tare!!! Am și Insta, hai ca nu sunt chiar demodată, îmi ziceam eu ca pentru stima de sine a sinelui meu, rătăcit dealtfel printre butoanele aplicațiilor ăstora.

Dar ce să vezi? Postez eu, primesc zilnic încurajări de la Facebook, ba am ajuns chiar la 170 000 de vizualizări în 28 zile (mie mi se pare fabulos, doar gândindu-mă câtă lume pierde timp ca să vadă ce fac alții, fără să ne intereseze cu adevărat de viața lor). Mai mult, am ajuns la 49 de zile de creștere succesivă a urmăritorilor, și tot atâtea zile în care profilul meu a fost vizitat constant.

Plec! Îmi propun 10 zile fără telefon! Fără net, fără ca măcar să îmi sun mama, fără semnal. Telefon pe post de alarmă la trezire, și atât!

Revin din această „evadare”. Ce-mi scria Facebook?

ACTIVITATEA TA A ÎNCETAT!

Pe bune????

Când postam te-miri-ce, mă încuraja, felicitări, vizualizari tale le au crescut! Când n-am mai postat, deși am mai primit comentarii, cate un like pe ici, pe colo, mi-a dat-o pe aia cu „a încetat”! S-a sfârșit! Adio, pa!

Nu că au scăzut, nu că s-au împuținat interacțiunile, că s-a redus interesul. Nu, nene!

S-a terminat! Game over!

Azi m-am trezit căsăpită să văd de ce e în stare Facebook ăsta cu mine. Cred ca am vreo oră jumate – 2 ore, de când stau cu telefonul în mână și postez. Ce-mi vine.

Nu am un scop anume.

Voi aveam în curând.

Dar momentan testez să văd cât e de drăguț, dacă observă că sâmbăta mea dimineața am petrecut-o cu el. E drept, copilul și soțul încă dorm. Dar se vor trezi curând, și telefonul va rămâne pe undeva…

După atâta timp petrecut cu el, oare voi primi un bonus?

Mă îndoiesc!

Tu cât timp petreci zilnic pe Facebook?

Cât timp pe Instagram?

Cât timp de 1 la 1 cu copilul, soțul, mama ta?

Încotro ne îndreptăm?

Unde vrem să ajungem?

Oamenii sunt așa faini și drăguți când sunt aproape, când sunt îmbrățișați, când zâmbesc real, nu pentru o poză.

Dureros. Mai nasol e că nu suntem conștienți câte lucruri am putea face cu mâinile noastre, cu mintea noastră, cu corpul nostru, în loc să petrecem ore întregi pe rețelele de socializare.

Vorbesc una, fac alta.

În loc să scriu la o carte, scriu pe Facebook. De parcă ar conta pentru cineva.

Această postare o să aibă efect 24-48 ore. După care vin alte milioane de noi postări. Asta vă fi o amintire pe care Facebook mi-o va arăta anul viitor.

Dar dacă as termina de scris o carte, aia ar rămâne în bibliotecile cititorilor pentru ani de zile. Poate va ajunge pe rafturile unui anticariat, poate… Dar va continua să existe…