„Nu poți înțelege pe cineva până nu ai mers un kilometru în pantofii lui” – acest faimos citat implică conceptul a ceea ce se numește empatie. Empatia, într-o definiție concisă, se referă la capacitatea de a înțelege și a împărtăși sentimentele unei alte persoane. Este o capacitate crucială care joacă un rol esențial în relația dintre oameni, de exemplu în relațiile dintre parteneri în cupluri, între un terapeut și un pacient sau între membrii grupului chiar colegi și angajatori. În psihologie, o varietate de studii au dovedit ca oamenii care suferă de anumite afecțiuni mintale, cum ar fi personalitatea antisocială sau personalitatea narcisică, arată lipsa empatiei. Într-adevăr, lipsa empatiei este un semn distinctiv pentru aceste tulburări de personalitate. Empatia este, de asemenea, considerată ca un declanșator al comportamentului moral și al motivațiilor de altruism.

Sursa foto: Pinterest / vectormine

Conceptul de empatie are o istorie tumultoasă, marcată de dezacord și discrepanță. Cu toate că a fost studiat de sute de ani, cu contribuții din partea filozofiei, teologiei, psihologiei dezvoltării, psihologiei sociale și psihologiei personalității, etiologiei și neuroștiinței, domeniul continuă să sufere de o lipsă de consens în ceea ce privește natura fenomenului.

Cu aspect superficial, dezbaterea provine dintr-o lipsă de consens asupra definiției, cu o preponderență a cercetării și a teoriei îndreptate spre a determina dacă empatia este un proces emoțional sau unul cognitiv și să distingă empatia de simpatie, compasiune și milă.

La un nivel mai profund însă, dezbaterea pare să decurgă din lipsa unui definiri globale. Definiții abstracte și evazive, cum ar fi „a se pune în locul altuia” sau „a se proiecta imaginativ în situația altuia” sunt indicative ale unei înțelegeri insuficiente a procesului empatizării.

În urmă cu cincizeci de ani, G.W. Allport spunea cel mai bine când a concluzionat că „procesul empatiei rămâne o ghicitoare în psihologia socială […] Natura mecanismului nu este încă înțeleasă”.

Totuși, acesta este un timp favorabil, marcat de o proliferare atât a cercetării interdisciplinare, cât și a instrumentelor de înțelegere a creierului. Prin încorporarea unui secol de cercetare empirică comportamentală asupra empatiei cu înțelegerea mai recentă a fiziologiei și neuroanatomiei, se consideră că un mecanism apropiat de realitate poate fi complet articulat. În plus, acest mecanism poate fi combinat cu cercetarea comportamentală asupra dezvoltării emoționale și cercetarea comparativă asupra empatiei pentru o descriere la nivel final care abordează evoluția și funcția empatiei. Printr-o perspectivă interdisciplinară, examinând atât bazele finale, cât și cele inițiale ale empatiei, diferitele perspective pot fi contopite într-un întreg unificat. Nivelurile emoționale de empatie pot fi legate cu nivelurile cognitive, iar empatia la om poate fi legată de empatie la animalele, ca ființe lipsite de zestrea rațiunii.