Povestea medicului meu obstetrician a fost destul de încâlcită, până ce am găsit un medic care să se potrivească nevoilor mele.
Când am aflat că sunt însărcinată am mers la cel mai apropiat medic pe care îl cunoșteam deja. Este o doamnă doctor destul de renumită, pe care o știam de câțiva ani, la care mergeam pentru controlul anual, și care îmi ajutase mama cu toată bună-voința și mai ales, cu multă sinceritate. Eram cucerită de acest medic, și mai ales avea încredere că este un om de nădejde și sincer, corect, demn.
Am intrat în cabinet tremurând de emoție, îmbrăcată într-un halat care ar fi cuprins și soțul, și cred că și pe medic în el, și m-am așezat la discuții. I-am spus cum stă treaba, câte liniuțe are testul de sarcină, și că deh – venisem să vedem bebelușul. Văzându-mă cu zâmbetul până dincolo de urechile mele clăpăuge, mi-a spus cu încredere: „Înțeleg că este o sarcină dorită, nu? Deci putem asculta inimioara!?”
Pfuaiii, deja puteam asculta inimioara!!!!
Păi cum să nu? Eram în al nouălea cer și dansam mai bine ca cea mai talentată dansatoare a lumii!
Am ieșit de acolo vrând să dansez în continuare cu toate doamnele care așteptau la ușă. Dar m-am abținut…
Au urmat câteva analize de sânge, pe care medicul mi-a impus să le fac la privat. Le-am făcut.
Doar că o anumită analiză, care indica numărul de anticorpi ai unei afecțiuni, îmi arăta cu roșu 2 milioane, în contextul în care limita maximă era de 35. Roșu pe hârtie, dar ce roșu era la mine în cap!!!
Am încercat să dau de medic, să întreb ce se petrece, ce se întâmplă, mor, o mai duc nițel, ce fac? Prietenul Google nu voia să dea nimic din cunoștințele lui, de parcă nici nu auzise vreodată de pocitania mea de analiză, și uite așa m-am pomenit eu căutând cu disperare un medic care să-mi interpreteze analiza, sâmbăta noaptea.
Am găsit un alt medic, la un spital privat din București. Mi-a citit analiza chiar în noaptea aia, și m-a liniștit. Era de bine, chiar foarte bine. Era chiar necesar să am așa armată impresionantă de anticorpi. Și eu care credeam că ce nu e în barem e de rău…
După vreo 2 zile am mers la acest medic pentru mai multe analize, mai multe detalii. Altă calitate a serviciului medical, alte condiții, alt timp petrecut cu pacientul, alt nivel de empatie, altă relație cu soțul, totul diferit! Dacă aveam bani de privat, cred că se merita. Aș fi stat cu don’doftor la ceiuț toată ziua, că tare frumos povestea despre sarcină și bebeluș, și cred că în 9 luni aș fi devenit expertă într-ale gravideniei.
Dar l-am lăsat, căci prin comparație cu disponibilitatea și amabilitatea domnului doctor, chitanța de la recepție îmi cam provoca dureri la ficat și vânt în portofel. Dar l-am informat, ca să știe cum stă treaba. Era păcat să nu fiu sinceră cu un om atât de bun!
Întâmplător sau cu ajutor de la Dumnezeu, am ajuns în câteva zile să locuim în București. Schimbare bruscă de planuri, căutarea unui medic nou. Aveam deja câteva variante, vreo 2-3 medici pe care îi cunoșteam, dar trebuia să selectez doar unul.
Locuiam în apropiere de 2 maternități. Am luat-o la pas, ca să văd la care dintre ele ajung mai repede. Am luat-o și cu mașina, tot de-aia. Că știm noi cum e cu Bucureștiul – avem șanse mai mari pe jos, decât călare! Am ales cu ușurință maternitatea care era cu adevărat cea mai aproape de noi.
A urmat selecția medicului ideal!
Și-am întocmit listă:
Am mers așadar la medicul ales pe sprânceană. Citisem, mă documentasem, aveam CV-ul lui, știam câți copii are, cu cine e-nsurat, numărul de telefon, tot! Când am dat ochii cu el, altă poveste!
Părea mai tânăr cu douăș’ de ani decât în pozele de pe net, era calm și blând, înalt și slăbuț… Mă întrebam dacă știe să țină un nou-născut în brațe. Dar m-a convins într-un minut!
L-am ales.Prima noastră întâlnire a fost una de lămurire, de ambele părți. Căci și el avea setul propriu de întrebări, și mi-a zis clar că dacă nu corespund, o să îmi recomande un alt coleg. Ești nebun? L-am găsit pe același stil cu mine, deci mi-a plăcut. Eram ca la șah:mutam eu, muta și el. Și-am ieșit câștigători amândoi, urmând a avea o colaborare cât se poate de prietenoasă.
Când aveam eu simptome de orice fel, mă duceam într-o plimbare. Mă băga puțin în seamă, chiar și pe holul spitalului, mă liniștea, plecam acasă. Nu îl deranjam la telefon, că știam că rupe norma la serviciu, și ca acasă e populație numeroasă care îl așteaptă, așa că nu mă băgam. Dar îmi era de ajuns să știu că mă vede, ca se uită la mine, și că mă încurajează!
Aici era să mă supăr pe el de medic simpatic.
Mi-a zis că e copilu’ bine, sănătos, și că nu are sens să îmi facă așa analiză, pentru că nu este necesară.
Dar el nu înțelegea că bine, bine, nu facem ecografii, nu luăm pastiluțe, dar toate fetele au un CD cu copilașul din burtică, și văd deja cu cine seamănă și… și mie nu voia să-mi facă.
Nu i-am spus, dar am mers în altă parte. Ce frumos, a mers și soțul, că doar ăsta era momentul ăla în care ne făceam sâc unul altuia, că seamănă copilul mai mult cu care dintre noi… Cu tac-su, normal, că doar e fetiță! Dar ce să vezi, că domn doctor nu avea aparatul necesar pentru a scrie CD, și ne-am dus cam degeaba, în sensul ăsta. Dar ne-a lăsat să filmăm, așa că avem imagini și explicații, 2 în 1.
Senină și fericită, mă găsesc eu că-i povestesc că am făcut morfologia, și că e copilul bine. Îmi răspunde sec: „Mda, de parcă eu ți-am spus altceva!”.
No, hai serios!?
Dar v-am zis deja că era prea simpatic ca să își consume energia cu tâmpenii. Doar că ajung în faza în care ii zic că am cam 32 de săptămâni de sarcină, dar vreau să călătoresc vreo mie și ceva de km cu mașina, și că totuși aș avea nevoie de un control pe fugă. Eh, m-a chemat la privat. A fost singura dată! M-a consultat, mi-a răspuns la o agendă întreagă de întrebări, mi-a dat și sfaturi suplimentare, și mi-a zis să plec. La care îl aud pe soțul, care mi-a luat-o înainte: „Și noi nu vedem copilul?”.
Pe stilul său, medicul răspunde:”Nu-i necesar. V-am asigurat că totul este în regulă, și îmi asum ce-am spus!”. Măi, dar chiar nu înțelege că e vorba de a vedea și noi ceva fățucă de bebelină în burtică?
Cu ochi dați peste cap, cu pufăit pe nări, mă întoarce de la ușă. Până atunci făcusem eu așa.
Na că ne face și popici, din toate pozițiile. Ne-a ascultat și organele, ne-a măsurat și tot ce se putea măsura, și totul era perfect! Acum eram mulțumiți! Și mai mulțumiți am fost când ne-a zis să plătim doar consultația, că ecografia este din partea lui, că-i eram simpatici. Ce mai doctor! Știam eu că-l alesesem bine!
Vineri seara. Clasic. Muncisem 3 zile la rând ca nebuna. Mai aveam puțin să mă duc și pe la vecini să le fac câte ceva. Mi s-a rupt apa. M-am pregătit cum se cuvine, și-am plecat de acasă, spre spital. Era vineri, da? În weekend ne întorceam la noi acasă, la vreo sută de km de București. Deci cam atâta aveam de făcut până la spital, așa că nu se punea problema să așteptăm contracții la 3 minute, că soțul nu știa să asiste nașterea, iar eu aș fi putut să nu mai fiu aptă să îi fac resuscitare.
L-am sunat pe domn doctor, să-l întreb dacă-i de gardă, dacă, dacă, dacă… Mă rog, să îl avertizez că nasc, și să aflu ce și cum facem. I-am spus de unde vin, și mi-a urat drum bun, căci și el era pe drum, dar mergea în sens contrar. Începuse și el weekendul, și mergea cu familia la Predeal. Chiar azi s-a găsit și ăsta? Of, îmi venea să-i zic vreo două, dar i-am zis doar de bine.
M-a asigurat că rămânem în legătură până la naștere, m-a asigurat că vorbește cu colegii de gardă, m-a asigurat că totu va fi bine. Și așa a fost! Mi-a răspuns la toate întrebările, mi-a soluționat toate conflictele pe care le-am avut cu o doamnă doctor ce părea cu puțin mai încăpățânată decât mine, și nu m-a lăsat să mă simt abandonată tocmai la sfârșit. Pe de o parte chiar m-am bucurat că a lipsit de la eveniment, că se simte mai puțin jenantă situația dată lângă un medic de genul feminin,decât lângă un medic de genul masculin. Așa că Bunul Dumnezeu a aranjat totul în cea mai deplină ordine și perfecțiune!
Dacă ar fi să mai am un bebe, tot la același medic aș merge. Cel puțin ne cunoaștem stolurile, bă chiar s-au împrietenit între ele!
Am avut parte de cel mai genial medic, de cea mai puțin costisitoare sarcină, de cele mai puține ecografii cu putință, de absența pastilelor pe care oricum aș fi uitat să le iau, dar de toată încrederea, curajul, atenția, încurajarea, liniștea și orice altă emoție liniștitoare are voie orice femeie gravidă.
Poate părea o glumă felul în care am supravegheat sarcina, dar pentru mine și medicul meu, a fost o colaborare pe cinste! Mi-a rămas la suflet și mi-a validat toate așteptările!
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru de psihologie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea lor.
